Candidații Din, Voina și Gavrilă au răspuns întrebărilor Handbal Mania, Dedu a refuzat

Handbal Mania a trimis celor patru candidați la funcția de președinte al Federația Română de Handbal trei întrebări, cu scopul de a oferi alegătorilor o imagine asupra felului în care aceștia percep anumite aspecte din handbalul românesc. Din păcate, președintele în exercițiu, Alexandru Dedu, nu a dat curs invitației noastre de a răspunde la cele trei întrebări. Probabil că este foarte ocupat cu vizitele în teritoriu pe la primari și președinți de Consilii Județene fiindcă, din câte se pare, în fața oamenilor de handbal credibilitatea sa este aproape de zero. Sau poate este ocupat cu alcătuirea meniului de la dineul (ori e mai potrivit să-i spunem chiolhanul electoral ?) din seara premergătoare alegerilor. Indiferent de motive, rămâne refuzul său de a dialoga.

Iată, însă, ce ne-au răspuns ceilalți trei candidați, Constantin Din, Bogdan Voina și Maximilian Gavrilă. Adunarea Generală de Alegeri va avea loc la București, pe 28 aprilie.

1. Care este, după părerea dumneavoastră, explicația faptului că, la 7 ani după ce a cucerit titlul mondial la junioare (foto), România s-a clasat pe locul 13 la mondialele de senioare ?

Constantin Din: Lipsa rezultatelor in ultima perioadă a fost generată de modul prost de organizare al FRH si de lipsa de interes si indiferență cu care au fost tratați jucătorii. Nu este suficient să le oferi sportivilor doar cazare și mâncare, Federația nu trebuie să se transforme într-o agenție de turism de lux. Sportul de performanță înseamnă cu totul altceva. Pentru a putea face sport de performanță, jucătorii trebuie susținuți și ghidați pe toate planurile.

Bogdan  Voina: Sunt mai mulți factori care au dus la acest lucru. Am avut, e drept, o generație bună la acel moment, dar trebuie să urmărim și ce s-a întâmplat mai departe cu aceste jucătoare. Faptul că ai o generație care câștigă un astfel de titlu la nivel de juniori nu garantează că acele fete vor fi la același nivel și pe parcurs, fără să faci nimic pentru asta. Au fost doi lideri de generație, și anume Laslo și Bazaliu (o putem menționa aici și pe Ostase), pe care abia acum, după atâția ani, le regăsim constant în lotul naționalei. Mai sunt și alte jucătoare, desigur, din acea generație cu potențial, dar care nu au fost urmărite cu atenție, iar unele dintre ele s-au pierdut, din păcate. Eu sunt convins că, așa cum un club sportiv își face strategia pe termen lung, la fel trebuie să facă și federația, și să avem un staff care să urmărească jucătoarele cu potențial pe care le creștem pentru echipele naționale. Să le urmărească pregătirea, evoluția și chiar să le îndrume, dacă este cazul, să aleagă la vârste fragede, echipe la care să joace, nu care doar le oferă un confort financiar, pentru că, iată, alegerile făcute de unele jucătoare au dus la scăderi de formă și la ieșirea din prim planul handbalului. Unele au reușit să se redreseze, însa multe dintre ele s-au pierdut definitiv, din păcate. De asemenea, mai este un aspect extrem de important pe care eu mi-aș dori să îl implementez în handbalul românesc: să nu mai schimbăm atât de des antrenorii echipei naționale. Pentru a crește sănătos este nevoie să urmezi o linie clară, să ai obiective pe termen scurt, mediu și lung. Iar cei care fac parte din staff-ul echipei naționale să nu se abată în niciun moment de la acest proiect. Echipa națională trebuie să știe ce jucătoare va crește pentru posturile pe care este nevoie. Da, sunt de acord cu dinamica și cu selecția făcută în funcție de forma sportivă premergătoare unei competiții, dar nu ajunge doar asta. O jucătoare care dă randament maxim la echipa de club nu poate fi aruncată la întâmplare în echipa națională a României. Dar, pentru ca toate astea să se întâmple cum ar fi firesc, trebuie ca staff-ul echipei naționale să aibă un număr mai mare de jucătoare pe care le are în vedere. E ușor să spunem că nu avem jucătoare, dar… de ce nu le-am crescut? Pentru ca, iată, talent am avut și avem în continuare. Ce nu am avut a fost interes suficient și vederea în perspectivă care îți dă posibilitatea de a asigura schimbul de generații. Sunt multe de spus, iar dacă e să facem o analiză mai profundă, putem ajunge inclusiv la sistemul de pregătire din România. Până la o anumită vârstă, între 16 și 18-19 ani, jucătorii noștri reușesc să atingă un nivel mai avansat decât al juniorilor din alte țări, dar pe urmă, la seniorat, valorile se egalizează, pentru că volumul de muncă este aproximativ la fel, însă diferența se face la calitatea pregătirii de bază; iar dacă noi nu suntem atenți acolo, pe termen lung handbalul va avea doar de pierdut. Personal, aș prefera o echipă de juniori/junioare care să aibă valoare medie în ierarhia mondială, pregătită meticulos și fără o presiune mare pe rezultatele din perioada junioratului, însă cu potențial mare de dezvoltare în vederea trecerii la tineret și senioare, pentru că asta ar asigura o rezervă de progres care la noi nu prea mai există. Echipa națională trebuie să știe, de la an la an, ce jucătoare va crește pentru fiecare post pe care are nevoie. Aceste lucruri se pot schimba având oameni la loturile naționale care să se ocupe strict de astfel de strategii. Antrenorii federali sunt cei mai potriviți pentru a face asta, dar pentru a avea oameni de valoare, aceștia trebuie motivați pe măsură. Pentru că ei cresc handbalul, împreună cu antrenorii de la cluburi, cu care trebuie să aibă strânse legături. De asemenea, e nevoie de stagii de pregătire și testare a nivelului la care se află jucătoarele tinere. Odată ce vom reuși să implementăm, nu vom mai ajunge să avem diferențe atât de mari când vine vorba de rezultatele.

Maximilian Gavrilă: Aș spune, fără nicio teamă, că acel titlu mondial este al fostului președinte Cristian Gațu, care a avut o politică excelentă, cel puțin față de Centrul Național de Excelență, cum se numea atunci, de la Vâlcea. Gațu a pierdut alegerile din 2014, la un scor surprinzător de mare, în favoarea lui Alexandru Dedu. Însă munca depusă s-a văzut câteva luni mai târziu. De asemenea, după câte mi-aduc eu aminte, antrenoare la Centrul vâlcean, care a pregătit o mare parte din tricolore, era Victorina Bora, care și-a pus amprenta pe destinul câtorva handbaliste și după ce acestea au terminat școlarizarea, ca să zic așa, de la Vâlcea.
Începând cu acel moment, începe lupta pentru supraviețuire, chinul de a rezista pe semicerc. Pentru că Federația a scos fetele la mezat, cum se spune, cerând sume enorme, pentru echipele din handbalul românesc. Sigur, avea atu-ul că această generație are aur mondial la gât, prin urmare meritau orice sumă. Doar că socoteala de-acasă nu s-a potrivit niciodată cu cea de-acasă – și iată de ce: s-au cerut sume între 16.000 de euro și până la 20.000 de euro, cea mai scumpă fiind Lorena Ostase, care a intrat în echipa lumii, mi se pare, ca fiind cel mai bun pivot. Și dacă am pomenit de Ostase, să mergem pe fir și să aflăm ce s-a întâmplat cu ea, dar și cu Alina Ilie, care a avut cam același drum cu al Lorenei, până la un moment dat. Nimeni n-a plătit sumele acestea, dar au fost împrumutate pentru un an, de către CSM Slobozia, pentru 5000 de euro, la recomandarea tehnicienei Victorina Bora, care ajunsese la echipa din Ialomița. Aici, la Slobozia, ele jucau, pentru că gruparea avea nevoie de aceste două jucătoare. Și continuăm cu Sonia Vasiliu și Alexandra Dindiligan, fete care au ajuns la Cluj și care prindeau și nu prindeau prima echipă. Și urmează Isabela Roșca, un portar talentat, care a fost la mine și am dat-o la jumătate din sumă la Brașov. De acolo, a stat un an pe tușă, după care a plecat în străinătate, unde s-a pierdut. Mădălina Ion era la Rapid, iar Dana Abed era la mine, la Școala 181, Corban a ajuns la Slatina, o echipă care n-a prea pus bazele pe talentata jucătoare. Și ca să concluzionez, multe dintre tricolore s-au pierdut pentru că n-au jucat la echipele unde au ajuns, n-au fost urmărite de către Federație, să fie impuse în teren. Și cel mai grăitor exemplu este cel al Biancăi Bazaliu, golgetera naționalei României, la acest Mondial, cu 76 de goluri. A fost dorită de CSM București, dar sezoane la rând a stat mai mult pe bancă, exact în momentele când ar fi trebuit să mai acumuleze, iar brațul ei de tunar să continue să marcheze. Nimeni din Federație n-a întreba clubul bucureștean ce se întâmplă cu Bazaliu, iar jucătoarea s-a pierdut. Așa cum s-au pierdut și Alexandra Carașol, și Florența Ilie. Proaspetele campioane mondiale aveau nevoie în continuare de consiliere, cum aveau multe la Centrul de la Vâlcea, de antrenori care să le susțină, să aibă răbdare cu ele și să le bage la joc, cât mai mult. Din păcate, acum centrele nu mai au aceeași calitate, cum a avut cel de la Vâlcea, iar handbalistele de acolo se lasă de sport, pentru că nu mai au continuitate. 

2. Care sunt primele trei măsuri pe care intenționați să le implementați în sectorul de copii și juniori ?

Constantin Din: Scopul nostru este de a mări numărul de practicanți cât mai rapid. Pentru asta încercăm să schimbăm fața handbalului actual și să creăm un mediu atrăgător, un mediu propice, în care tinerii sportivi să poată progresa atât handbalistic cât și educațional.
1. Sprijin financiar – cu bani privați vom brandui fiecare competiție în parte. Banii din aceste sponsorizări se vor folosi strict pentru copii și juniori. Cu banii aceștia vom suporta o mare parte din cheltuielile pe care cluburile le vor avea în organizarea meciurilor. Plățile se vor efectua prin Asociațiile Județene, astfel acestea vor avea un rol nou și important în organizarea și coordonarea activității handbalistice pe plan local.
2. Oferirea unui instrument de pregătire unitar printr-o platformă online la care deja am început să lucrăm. Această platformă va oferi o relație strânsă între club, sportiv și părinte pentru o mult mai ușoară coordonare a activității fiecărui jucator în parte.
3. Consilierea și sprijinirea tinerilor sportivi pentru a avea o alternativă imediată după terminarea carierei.

Bogdan Voina: După vizitele în țară, pot spune clar că prima măsură pe care federația trebuie să o ia este de a asigura sprijin financiar și logistic cluburilor, mai ales la copii și juniori, pentru că la nivel de seniori lucrurile stau ceva mai bine. Fără acest suport nu mai putem discuta despre obiective mari în handbal.

A doua măsură este de a regândi campionatele pentru copii și juniori într-un format mai atractiv. Modificarea sistemului competițional prin eliminarea deplasărilor foarte lungi și costisitoare care, la acest moment, ridică mari probleme cluburilor și implicit sportivilor. Plăcerea de a juca handbal, dorința și spiritul competitiv se pot stimula prin competiții care să nu necesite eforturi atât de mari, gândite eficient și organizate într-un cadru mai potrivit pentru dezvoltare. Tot aici intră și regula legată de talia juniorilor care pot face handbal – această restricție va dispărea. Orice copil are dreptul să facă handbal, talentul nu se măsoară în centimetri.

A treia măsură reprezintă și unul dintre cei mai importanți piloni ai programului Joc Activ: promovarea handbalului în școli prin parteneriate cu inspectoratele școlare. Doar așa putem crește numărul practicanților și să îi facem pe copii să se îndrăgostească de handbal. Fiecare asociație județeană de handbal va avea un parteneriat cu inspectoratul școlar, iar copiii vor putea face handbal zi de zi, sub îndrumarea profesorilor și antrenorilor care vor beneficia de suport didactic conceput de specialiștii în handbal juvenil din cadrul FRH.

Maximilian Gavrilă: În primul rând trebuie scoase taliile, ca să putem atrage cât mai mulți copii la sală. Genetic vorbind, poporul roman nu este unul înalt, iar Ghiță Mureșan este exemplul care întărește regula.

În al doilea rând, urmărim arbitrajele la acest nivel, pentru că judecătorii trebuie să știe că au un rol extrem de important în dezvoltarea handbalului juvenile. Pe lângă corectitudine, arbitrii ar trebui să le explice copiilor unele decizii, pe care aceștia nu le înțeleg, apoi să nu permită niciun fel de violență în teren, oricât de mică, să interzică, de asemenea, și scandările neprietenoase din tribune.

Și o a treia măsură, ar fi aceea a stimulării antrenorilor de la baza piramidei – sunt ani la rând de când aceștia n-au fost băgați în seamă, cu o felicitare, cu un rând undeva, pe site-ul federației, ca să nu mai vorbesc de premieri pentru munca depusă.

3. Care este suma pe care vă propuneți s-o atrageți anual de la sponsori privați ?

Constantin Din: Deja am parteneri care-mi sunt alături, parteneri pe care i-am și prezentat în cadrul unei conferințe de presă. Cu siguranță se vor alătura și alții în momentul în care vom reuși să schimbăm fața handbalului și vom putea oferi mediului de business un produs (handbal) atractiv si vandabil, cu care acești parteneri să își dorească să își asocieze imaginea.

Bogdan Voina: Este greu să dau o sumă fixă, însă cu siguranță, împreună cu echipa mea, vom atrage toți banii necesari pentru ca handbalul românesc să înceapă să urce. Nu ne facem probleme că, prin suplimentarea veniturilor federației, nu vom reuși să implementăm toate proiectele pe care ni le dorim. Vom reuși să oferim cluburilor sprijinul de care au nevoie pentru a funcționa și vom asigura transparența în toate proiectele în care vom investi. Cum am mai spus-o de multe ori, bani sunt în handbal, important este să știm ce să facem cu ei și să ne măsurăm mereu rezultatele, pentru a ști să ajustăm și să eficientizăm resursele în vederea scopului misiunii noastre: salvarea handbalului românesc.

Maximilian Gavrilă: Nu cred că trebuie să fie o sumă fixă, o țintă, ca să spun așa – știu doar că, deocamdată, handbalul românesc mai are puterea să atragă mulți sponsori, prin imaginea și performanțele sale. Handbalul se vede mult la televizor, el generează multe articole în presa scrisă, iar societățile comerciale vor să-și asocieze numele cu acest sport. Dacă voi ajunge președinte, voi înființa un Departament puternic de Marketing și Publicitate, care să lucreze transparent, atât la imaginea handbalului, cât și la asocierea acestuia cu branduri puternice. Și asta cât mai grabnic, pentru că handbalul nostru a început să fie din ce în ce mai șifonat, ca imagine, și lipsit de performanțe internaționale.