Nereguli la examenele arbitrilor și observatorilor de la Covasna

Una din cele mai ”contondente” convocări ale arbitrilor și observatorilor a avut loc în weekendul trecut la Covasna, de unde majoritatea paticipanților au plecat cu un gust amar. De ce? În primul rând din cauza modului în care au fost tratați de responsabilii FRH, cei mai ”arătați cu degetul” fiind Ionuț Barbu și Constantin Din, acuzați de aroganță excesivă de mulți dintre participanți, unii foști arbitri internaționali sau cadre didactice cu zeci de ani vechime.

Nici modul de desfășurare a examenelor n-a fost tocmai în regulă. Anunțul referitor la examen nu a fost postat pe site-ul FRH cu 30 de zile înainte de desfășurarea lui conform legislației vigoare. În anunțul privind examenul pentru arbitri nu a fost specificată bibliografia, fapt care poate duce la anularea concursului. Au fost și întrebări care nu se regăseau în chestionarele cunoscute sau chiar întrebări greșite. Bonus, chestionarele au fost redactate într-o totală batjocură la adresa limbii române, fără diacritice, cu numeroase cuvinte scrise legat sau cuvinte care începeau pe o pagină și se terminau pe alta. ”Eu am vrut așa, să fie continue, precum jocul de handbal”, a fost replica în bătaie de joc a președintelui Din vizavi de halul în care au fost întocmite chestionarele. Chestionarele n-au fost corectate în prezența examinaților, ceea ce ridică, desigur, semne de întrebare vizavi de felul în care unii au fost picați la puține puncte.

Ce l-ar fi împiedicat, de exemplu, pe Constantin Din, care s-a implicat activ în desfășurarea examenelor, să mai pună niște ”X”-uri pe chestionarul celui care a votat împotriva lui în Consiliul de Administrație? E vorba de Cristian Potora căruia, fatalitate!, i-au lipsit trei puncte pentru a promova examenul la observatori. O altă problemă ridicată a fost cea a lipsei posibilității de a contesta rezultatele comunicate. Ce să mai amintim? Că onor comisia a dat examen separat, mai la ceas de seară? Că unul dintre arbitri a fost dat afară din sală de Ionuț Barbu înainte de comunicarea rezultatelor pentru că și-a permis să facă o glumă? Că președintele FRH s-a lăudat cu echipamentele gratuite asigurate arbitrilor, când el reține 10% din baremuri fără a justifica în niciun fel modul în care s-au cheltuit acei bani? Că din cauza pauzelor foarte scurte, coada la toalete era mai ceva ca alea la ulei și carne de acum vreo 35 de ani, iar cei care întârziau la revenirea în sală erau apostrofați ca la școala generală?

În ce privește examenele teoretice, doi candidați au obținut punctaje maxime, adică 30 de puncte: arbitrul Ionuț Ifrim (Piatra Neamț) și observatorul Marius Brumaru (Adjud). Procentele de promovabilitate au fost de 58% la arbitri și 55% la observatori.

Astfel, cuplurile care au promovat proba teoretică au fost: Ionuț Ifrim / Alexandru Ilisei, Mihai Pîrvu / Mihai Potîrniche, Răzvan Popovici / Adrian Avădăni, Cristina Lovin / Simona Stancu, Ionuț Cazan / Gesur Suliman, Theodor Șerbu /Andrei Vasilescu,  Daniel Basso / Florin Tofan, Raul Chiriac / Mihai Cordescu, Claudiu Gorina / Florin Melencu, Adrian Manafu / Daniel Pavel, Ciprian Popa / Ionuț Velișcă, Bogdan Stark / Romeo Ștefan ,  Ninel Costache / Adrian Vasile, Alexandru Constantin / Laszlo Gal, Mihai Ciutacu / Alin Stamatoiu. Au mai promovat examenul teoretic Mariana Agliceriu, Teodora Mărgărit, Alexandru Moldovan (nu a promovat testarea fizică), Cristian Nedelea, Dan Pavel,  Claudiu Belean, Alin Gherman, Ștefan Hendrea (nu a promovat testarea fizică), Doru Manea, Florin Rădulescu, Andrei Stănescu, Ionuț Tița, Ionuț Vișan (nu a promovat testarea fizică), Mihaela Paraschiv, Constantin Bălan, Marian Drăghici, Victor Serdiuc, Claudiu Tabacariu, Robert Dudău, Lucian Ionescu.

Observatorii care au promovat examenul au fost: Marius Brumaru, Adrian Dima, Valentin  Ursu, Gabriel Dumitrache, Georgiana Doană, Iulian Enache, Adrian Nacu, Vlad Ionescu, Yuksel Osman, Victor Sighicea, Ștefan Ciurea, Adrian Rucoi, Diana Ciulei, Horațiu Belu, Vasile Bud, Adina Ion, Cristian Mihai, Viorel Vicea, Ionuț Barbu, Adrian Eremia, Marian State și Marian Mărgărit. Sunt considerați promovați și Anamaria Stoia – observator IHF și Remus Cojocaru – observator EHF.

Nu mai publicăm și lista celor respinși, însă trebuie menționat că, dincolo de neregulile prezentate, unii oameni cu mare experiență n-au obținut nici 20 de puncte, aspect ce nu poate fi pus pe seama organizării defectuoase. O nouă sesiune de examene va avea loc la București, pe 26 august.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *