Echipa naționalăHandbal feminin

Ovidiu Mihăilă, înaintea Final 4 EHF Euro Cup: ,,Reîntâlnirea după cinci luni nu este una simplă”

Naționala feminină a României se pregătește pentru Final 4 EHF Euro Cup, turneu găzduit în acest weekend de București. Ovidiu Mihăilă admite că revenirea la competiție după o pauză de aproximativ cinci luni nu este una simplă, dar își dorește ca echipa să aibă o evoluție bună și să arate atitudine în cele două jocuri. Selecționerul a vorbit și despre integrarea generației tinere la prima reprezentativă.

Cu siguranță, reîntâlnirea noastră după cinci luni nu este una simplă, dar sper să reușim să acoperim tot ceea ce mi-am propus în această temă, pentru a avea o evoluție bună în weekend”, a declarat Ovidiu Mihăilă înaintea Final 4-ului de la București.

Selecționerul spune că și-ar fi dorit ca România să aibă o acțiune de pregătire înaintea turneului final, pentru ca revenirea după perioada lungă fără meciuri să fie una mai ușoară.

Eu mi-aș fi dorit să avem o acțiune înainte de acest Final 4, cum este cea din octombrie, din Croația. Aș fi preferat să fie invers, pentru că ne așteaptă un Final 4 greu, cu echipe foarte bune.

„Atitudinea trebuie să fie una bună”

Chiar dacă timpul de pregătire este limitat, tehnicianul României pune accent pe atitudinea jucătoarelor și pe dorința acestora de a menține un nivel ridicat.

Atitudinea noastră să fie una bună pentru aceste două jocuri pe care noi ni le-am dorit, în primul rând prin evoluția fetelor și dorința lor de a rămâne la un nivel bun de performanță personală.”

Final 4-ul de la București va reprezenta, astfel, un prim test important pentru România după o perioadă lungă fără acțiuni ale primei reprezentative.

Generația de tineret, cu un pas mai aproape de naționala mare

Ovidiu Mihăilă a vorbit și despre jucătoarele din generația care a participat la ultimul Campionat Mondial de tineret din China. Selecționerul le cunoaște foarte bine, după ce a lucrat cu ele, și spune că nu are nevoie să fie convins de calitățile acestora.

Sunt jucătoare pe care și eu le-am antrenat și ele știu foarte bine și pot să confirme că țin foarte mult la acea generație. Nu trebuie să mă convingă, pentru că le cunosc calitățile.”

Mihăilă consideră însă că trecerea către echipa națională de senioare trebuie făcută progresiv. Diferența de nivel este una importantă, iar o promovare prea rapidă ar putea afecta încrederea unor jucătoare aflate încă la începutul carierei internaționale.

Din punctul meu de vedere, trebuie integrate treptat în această poveste și să nu se lovească, să spunem așa, de un zid și să-și piardă din încredere.”

Selecționerul subliniază că doar o parte dintre jucătoarele acestei generații au deja experiență consistentă la nivel de senioare.

Nivelul de senioare este greu. Puține dintre ele evoluează la acest nivel, cu excepția unor jucătoare precum Damian, Niță, dar mai sunt fete care evoluează la nivel de Liga Națională. De aceea trebuie integrate treptat la nivelul echipei naționale de senioare.”

Chiar și așa, perspectiva este clară: tinerele reprezintă o parte importantă din viitorul naționalei.

Cu siguranță, în viitorul apropiat, unele dintre ele vor face parte din acest lot”, a spus Ovidiu Mihăilă.

„Atmosfera este cea mai importantă”

Pentru selecționer, dincolo de aspectele tactice și de valoarea individuală a jucătoarelor, atmosfera din lot rămâne un factor esențial.

Așa cum am spus tot timpul, atmosfera este cea mai importantă în orice echipă și mai ales la nivel de echipă națională.”

România intră, așadar, în Final 4 EHF Euro Cup cu obiectivul de a transforma perioada scurtă de pregătire într-o evoluție solidă în cele două meciuri de la București, dar și cu gândul la construirea unei echipe competitive pentru europenele din decembrie. Naționala noastră va juca sâmbătă, de la ora 17, cu Danemarca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *