Cupa României (m) / Poli Iași avansează în turul 2
Cel de-al doilea meci din turul 1 al Cupei României la handbal masculin s-a disputat vineri seara la Călărași și a opus două echipe din eșalonul secund. Politehnica Iași s-a impus în fața celor de la CSM Călărași cu 30-27, după ce gazdele s-au aflat la conducere în primele 20 de minute. Până acum, se cunosc 7 echipe calificate în turul 2: cele 5 participante în cupele europene (Dinamo, HC Buzău, CSM București, Potaissa Turda și Poli Timișoara), CSU Suceava și Politehnica Iași.
Celelalte 9 jocuri ale turului 1 se vor juca după următorul program: CS Medgidia – CSU CB Tg. Jiu (10.10, ora 11), CSM Făgăraș – CS Hobbyhand București (10.10, ora 13), Dinamyc Zalău – CSM Odorheiu Secuiesc (10.10, ora 15), ACS Olympic RFH – CSO Teutonii Ghimbav (10.10, ora 15), CSU Pitești – CSM Oradea (10.10, ora 17), CSM Sighișoara – „U” Cluj-Napoca (10.10, ora 18), CSM Vaslui – CSM Constanța (10.10, ora 18), CSU Târgoviște – CSU UVT Timișoara (10.10, ora 18) și Minaur Baia Mare – Steaua București (11.10, ora 17).
CSM Călărași – Politehnica Iași 27-30 (13-17) Arbitri: Costache / Vasile
Călărași: Șovăilă, Chilianu, Virgil – Costea 9, Voinea 8, Munteanu 3, Crișan 3, Manole 2, Săulescu 1, Olăroiu 1, Golea, Chirea, Matei. Antrenor: Andrei Voinea.
Iași: Ignat, Ionică – Vamanu 7, Chitic 7, Drenceanu 6, Moroșanu 5, Foca 3, Brînduș 2, Haidău. Antrenor: Florin Spiridon.
Foto: Facebook CS Politehnica Iași.

