Handbal femininLiga Florilor

Liga Florilor / CSM Târgu Jiu câștigă la Brașov, victorii pentru Bistrița și Vâlcea

Etapa a șasea a campionatului primului eșalon feminin a programat miercuri, 14 octombrie, trei partide, soldate cu două victorii ale gazdelor și una a oaspetelor.

Performera zilei a fost CSM Târgu Jiu, învingătoare pe terenul Coronei Brașov, scor 22-20. Echipa gorjeană a revenit de la 14-17 în minutul 41, cu un parțial de 8-2 în următoarele 16 minute! 16 greșeli tehnice au comis jucătoarele Coronei într-un meci care ar putea duce la demiterea antrenorului Bent Dahl.

Gloria Bistrița a obținut a șasea victorie consecutivă, 32-26 acasă cu SCM Craiova, dar succesul echipei ardelene a fost mai greu decât o arată rezultatul final. Echipa olteană a făcut un joc bun, dar nu a reușit să capitalizeze evoluția excelentă a portăriței Vanessa Schmidt, care a avut 16 intervenții și un procentaj de 47%.

Meci fără istoric la Râmnicu Vâlcea, acolo unde SCM a surclasat-o pe nou promovata CSU Știința Politehnica București, scor 39-26, urcând pe locul 5 în clasament.

Ultimul meci al etapei a șasea, Minaur Baia Mare – CSM București, va avea loc joi, 15 octombrie, de la ora 18. Clasamentul la zi, programul meciurilor următoare și topul golgheterelor, AICI.

CSM Corona Brașov – CSM Târgu Jiu 20-22 (10-11) Arbitri: Basso / Tofan

Corona: Janurik, Arruda – Balsam 5, Grozav 3, Afentaler 2, Kerekes 2, Kochaniak 2, Makeeva 2, Bazaliu 1, Dumitrașcu 1, Popa 1, Neagu 1, Șerban, Varga. Antrenor: Bent Dahl.

Tg. Jiu: Babovic, Kostic – Eiler 4, Santos 4, Perianu 4, Berca 3, Perez Buforn 3, Nicolae 2, Bardac 1, Chiricuță 1, Naumenko, Ancuța, Dumbrăvean. Antrenor: Liviu Andrieș.

Gloria Bistrița – SCM Universitatea Craiova 32-26 (16-13) Arbitri: Bîrgăuan / Nicolaevici

Gloria: Eriksson 1 gol, Hosu – Delgado 7, Engel 6, Fujita 5, Reichert 5, Nusser 3, Ostase 3, Simao 2, Burlachenko, Gutierrez, Gonzalez, Seraficeanu, Mala. Antrenor: Carlos Viver.

Craiova: Rajcic, Schmidt, Rădoi – Muri 5, Gogîrlă 4, Mugosa 3, Sturludottir 3, Podor 3, Eklo 2, Tulea 2, Mihart 2, Syversen 1, Haggerty 1, Wieckowska, Gomes Da Rocha. Antrenor: Costică Buceschi.

SCM Râmnicu Vâlcea – CSU Știința Politehnica București 39-26 (16-8) Arbitri: Băbău / Roibu

Vâlcea: Krogh, Bartulovic – Hove 8, Sprengers 7, Dekker 6, Stoica 5, Elghaoui 4, Sajka 4, Smits 1, Lykkegaard 1, Maidhof 1, Tamires 1, Stroe 1, Arntzen, Wulff, Zaadi. Antrenor: Florentin Pera.

Știința: Roșu, Constantin – Abed-Kader 5, Moraru 4, Maxim 4, Petre 4, Lekic 3, Mușat 2, Coman 1, Grigorie 1, Mișu 1, Manole 1, Gînju, Marton, Mitu. Antrenor: Sorin Bîrză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *