Handbal femininLiga Florilor

Liga Florilor / Campioana și vicecampioana au câștigat ultimele meciuri ale etapei a noua

Ultimele două partide ale etapei a noua a campionatului primului eșalon feminin s-au disputat miercuri, la București și Târgu Jiu. La o zi după plecarea Bojanei Popovic, CSM București a surclasat-o pe CSM Corona Brașov, scor 38-26. După 20 de minute echilibrate, echipa ardeleană a clacat în faza defensivă, în timp ce portarii oaspetelor au reușit o „performanță” rară, zero intervenții în repriza a doua.

CSM București – CSM Corona Brașov 38-26 (19-14) Arbitri: Cazan / Suliman

CSMB: Șandru, Dumanska, Gabriel – Friis 10, Maslova 5, Novak 4, Brnovic 4, Axner 3, Karlsson 3, Voicu 3, Faluvegi 2, Kuczora 2, Brandenborg 1, Pintea 1, Forsberg, Hansen. Antrenor: Iulia Curea.

Corona: Janurik, Arruda – Grozav 7, Kochaniak 4, Bazaliu 3, Balsam 3, Popa 2, Afentaler 2, Kerekes 1, Berbece 1, Dumitrașcu 1, Voica 1, Șerban 1, Neagu, Makeeva, Varga. Antrenori: Mariana Tîrcă, Adrian Chiruț.

Gloria Bistrița a obținut la Târgu Jiu a noua victorie consecutivă în campionat. Campioana s-a impus cu 34-24 în fața unei echipe gorjene care a ținut aproape doar în primul sfert de oră. La echipa ardeleană a debutat portugheza Mariana Lopes, transferată de la Rapid.

CSM Târgu Jiu – Gloria Bistrița 24-34 (9-15) Arbitri: Constantin / Gal

Tg. Jiu: Babovic, Kostic – Santos 5, Perez Buforn 4, Hrvatin 4, Nicolae 4, Eiler 2, Perianu 2, Naumenko 1, Dumbrăvean 1, Bardac 1, Berca, Chiricuță, Șerban, Ancuța, Cișmașu. Antrenor: Liviu Andrieș.

Gloria: Eriksson, Hosu – Reichert 9, Delgado 8, Burlachenko 5, Simao 5, Gutierrez 2, Lopes 2, Fujita 1, Seraficeanu 1, Stan 1, Ostase, Engel, Mala, Lupei, Delcea. Antrenor: Carlos Viver.

Începută marți, cu partida HC Zalău – Dunărea Brăila (23-30), etapa a zecea va continua sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 15, cu meciul Rapid – CSU Știința Politehnica București. Clasamentul la zi, programul meciurilor următoare și topul golgheterelor, AICI.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *