Adrian Petrea e optimist înaintea startului de sezon

Dunărea Călărași debutează joi în Liga Zimbrilor, pe teren propriu, împotriva vicecampioanei Steaua București, meci transmis în direct de TVR1. Iată ce a declarat antrenorul principal al călărășenilor:

Perioada de pregătire a fost una dificilă, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere psihic. Au fost aproape două luni, cu cantonamente, cu meciuri de pregătire și pot afirma că sunt foarte încrezător pentru începutul de campionat. Echipa se prezintă foarte bine din punct de vedere fizic, în primul rând, dar și din punctul de vedere al pregătirii tehnico-tactice. Meciurile de pregătire pe care le-am susținut, cu echipe foarte puternice, ne dau mari speranțe pentru sezonul care urmează. Sper ca, până la ora primului meci de campionat, să-i recuperăm pe jucătorii accidentați și mai sper să beneficiem și de aportul jucătorilor care așteaptă viza. Ne bazăm foarte mult pe sprijinul suporterilor și îi invit pe călărășeni să vină în număr cât mai mare să ne susțină la meciul cu Steaua. Adrian Petrea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *