Victorie la limită pentru SCM Gloria Buzău în fața Zalăului

Nou-promovata SCM Gloria Buzău a obținut marți cea de-a cincea victorie, în primul meci al etapei a zecea din Liga Florilor, disputat împotriva formației HC Zalău. Echipa buzoiană a început mai bine, a condus cu 3-1 în minutul 5, dar Zalăul a egalat la 4 în minutul 8 și a luat conducerea în minutul 11, după golul Claudiei Constantinescu. Gazdele au revenit la conducere în minutul 19, 9-8, apoi s-au desprins cu golul Mariei Gedroit, 10-8 în minutul 21, intrând la pauză cu același avantaj, 13-11. Echipa oaspete a revenit la conducere în minutul 37, 16-15, după care cele două echipe au mers cap la cap până când Buzăul a înscris de patru ori la rând între minutele 45 și 50 și s-a desprins pentru prima dată la 3 goluri, 22-19. Gazdele au condus și la 4 goluri, 24-20 în minutul 54, iar echipa ardeleană n-a mai reușit decât să se apropie la un gol, cu 30 de secunde înainte de final. În urma acestei victorii, echipa buzoiană urcă pe locul 6, cu 16 puncte, în timp ce HC Zalău ajunge pe locul 9, cu 14 puncte.

SCM Gloria Buzău – HC Zalău 25-24 (13-11)

Buzău: Iordache, Pușcaș – Ilyina 8, Ilie 5, Subțirică-Iovănescu 4, A. Predoi 3, Gedroit 2, Leahu 2, Stoleru 1, Simion, Ciuplea, D. Predoi, Banciu, Gherman, Vinyukova, Mărginean. Antrenor: Dumitru Muși.

Zalău: Teodorescu, Kelemen – Szollosi 8, Constantinescu 7, Panici 4, Nica 3, Nichitean 1, Severin 1, Berbece, Mihalcea, Irimia, Abed-Kader, Mihart, Prycop, Popescu. Antrenor: Gheorghe Tadici.

Foto: Gabriel Baciu (inroman.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *