Steaua câștigă clar duelul cu Dinamo

Vicecampioana a câștigat mai ușor decât ar fi fost de așteptat derby-ul etapei a X-a din Liga Zimbrilor cu campioana Dinamo, disputat miercuri seara târziu la Chiajna. Steaua a arătat mult mai multă determinare și a obținut o victorie clară, trecându-și în cont 3 puncte cu care urcă pe locul 7 în clasament.

Într-un început de meci cu multe greșeli tehnice, dar și cu câteva intervenții ale lui Tudor Stănescu, Steaua s-a desprins la 8-4 în minutul 13, după un contraatac fructificat de Florea. Zece minute mai târziu, Dinamo a redus diferența la două goluri în superioritate numerică, Ovidiu Mihăilă a cerut time-out și Steaua a refăcut diferența de 4 goluri, 13-9. După ce a ratat mai multe ocazii de a se desprinde la 5 goluri, vicecampioana a intrat la pauză cu un avans de 3 goluri. Florea a înscris pentru 18-13 în minutul 34, iar Georgescu a dus scorul la 22-15 în minutul 39. Dinamo a schimbat sistemul de apărare, însă steliștii, la adăpostul avantajului confortabil pe care și l-au creat, n-au avut mari probleme pe faza de atac, înscriind de pe toate posturile, iar Humet a făcut 32-24 în minutul 54, cu o aruncare de la distanță. În cele din urmă, vicecampionii s-au impus la o diferență de 5 goluri, pentru a cincea victorie din actualul sezon al Ligii Zimbrilor.

Steaua București – Dinamo București 35-30 (15-12)

Steaua: Stănescu, Merlă – Florea 9, Georgescu 9, Grbovic 7, Humet 6, Bizău 2, Milosevic 2, Johannson, Stavrositu, Vegar. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.

Dinamo: Missaoui, Heidarirad – Bannour 5, Negru 5, Alouini 5, Komogorov 4, Gavriloaia 4, Szasz 3, Acatrinei 2, Savenco 1, Zulfic 1, Kuduz, Descat, Șandru, Mousavi. Antrenor: Constantin Ștefan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *