Medgidia pierde acasă cu ”satelitul” deținătoarei Cupei României
Meci de mare angajament și cu mari ambiții vineri seara, la Medgidia, în fața unui public numeros, între cele două echipe din județul Constanța din seria B a Diviziei A masculine. Echipa secundă a prim-divizionarei HC Dobrogea Sud n-a lăsat garda jos și a obținut victoria, însă rezultatul nu afectează cu nimic ecuația calificării la turneul semifinal, formația din Medgidia fiind favorită la accederea în această fază, împreună cu CSM Alexandria, echipă de la care nu se pot ”scoate” vești nici cu cleștele.
CS Medgidia – HC Dobrogea Sud II Constanța 31-36 (10-15)
Medgidia: Dorofei, Vasilescu, Radu – Ion 11, Savu 5, Stoian 5, Bida 3, Avramescu 2, Olar 2, Olteanu 2, Amaximoaiei 1, Damian, Cimpu. Antrenori: Adrian Georgescu, Ionuț Deli-Iorga.
Constanța: Vasile – Andrei 13, Ilie 7, Susanu 5, Loghin 5, Marcu 4, Moroșanu 2, Apostol, Culea, Ostace, David Cutura. Antrenor: Aleksandar Adzic.