Amenzi pentru oficialii de la Minaur și Dinamo, Steaua nu mai poate transfera până la finalul sezonului

Comisia Centrală de Disciplină din cadrul FRH a avut din nou o ședință aglomerată  în care s-au dictat numeroase sancțiuni. Astfel, team-managerul campioanei Dinamo, Ovidiu Semen, și președintele de la Minaur, Ionuț Marta, au primit câte o amendă de 1000 de lei. Ambii s-au făcut vinovați de „intrarea neautorizată pe terenul de joc”, la partidele Potaissa Turda – Dinamo, respectiv Minaur Baia Mare – CSM Focșani. De asemenea, observatorii celor două meciuri din Liga Zimbrilor, Gheorghe Năsturel și Ioan Furnea, au fost suspendați câte 4 etape din cauza „datelor incomplete din rapoartele suplimentare” de la meciurile în cauză.

Comisia a dictat suspendări și în urma incidentelor de la partida CSU CNOT Brașov – CSM Botoșani, din Divizia A masculină. Astfel, președintele echipei moldovene, Cătălin Stoleru, care a figurat ca delegat, a primit 5 etape de suspendare pentru „inițierea, instigarea la o stare de non-combat, prin retragerea echipei de pe teren.” Sportivul botoșănean Alexandru Ciobanu a fost suspendat 3 etape, pentru „comportare nesportivă grosolană față de arbitri”.

În aceeași ședință, s-a decis ca vicecampioana Steaua să fie sancționată cu „ridicarea dreptului de transfer, legitimare și drept de joc, până la sfârșitul sezonului competițional 2018-2019”, din cauza litigiului financiar cu Viorel Mazilu.

Părțile implicate pot introduce apel.

Sursa: frh.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *