Steaua a pierdut la Presov în SEHA League
Vicecampioana României a disputat luni seara, la Presov, cel de-al zecelea meci din Liga SEHA, pierzând în fața campioanei Slovaciei, scor 19-26. Ca de obicei, Steaua a deplasat un lot redus, doar 12 jucători, din cauza problemelor medicale, ținând pasul cu adversarii mai bine de o repriză.
Am făcut un joc bun, ținând cont de faptul că nu am avut la dispoziție tot lotul. De asemenea, resimțim o stare de oboseală, din cauza programului încărcat, însă am arătat că ne putem lupta cu o echipă precum Tatran și chiar pentru calificarea în Final 4. Cred că mai avem șanse pentru asta și vom lupta pentru a ajunge acolo. Mohsen Babasafari (portar Steaua)
După zece etape, Steaua ocupă locul 5 în Liga SEHA, cu 15 puncte, la 6 puncte de primele patru clasate (se acordă 3 puncte la victorie). În etapa următoare, steliștii vor juca pe teren propriu cu PPD Zagreb, pe 11 decembrie.
În partida de la Presov, Steaua a evoluat în alcătuirea: Babasafari, Merlă – Grbovic 4, Vujic 3, Florea 2, Bizău 2, Roșu 2, Constantina 2, Becheru 2, Răpciugă 1, Kedzo 1, Vegar.