România pierde cu Ungaria, e aproape calificată, dar o pierde pe Cristina Neagu

Din păcate, România a făcut un meci slab în ultimul meci din grupele principale, a pierdut în fața Ungariei și trebuie să aștepte rezultatul ultimului joc din grupa principală 2, dintre Olanda și Norvegia. E drept că Germania ar trebui să învingă la 12 goluri pentru a scoate echipa noastră din calculele calificării, ceea ce e puțin probabil, însă jocul României a suferit mult, mai ales pe faza de apărare și la nivelul portarilor. După ce au avut evoluții bune și foarte bune în partidele precedente, Dedu și Dumanska au avut procentaje modeste, media procentajelor lor fiind de 14%, față 34% cât au avut portarii adversarelor. Fără a fi un reproș, ci o constatare statistică, aici s-a făcut, în cele din urmă, diferența. Colac peste pupăză, România și-a pierdut lidera, pe Cristina Neagu, care s-a accidentat destul de grav în minutul 52, după ce a alunecat în urma unei împingeri din lateral a Szimonettei Planeta. Calificarea în semifinale e aproape rezolvată, însă după evoluții în continuă scădere ale naționalei noastre, iar încercarea de a tot arunca vina pe arbitraje nu ne face decât rău. Am jucat prost, ăsta e adevărul, și ne trebuie un miracol pentru a spera la o medalie. Dar, nu-i așa?, speranța moare ultima.

Ungaria – România 31-29 (17-17)

Ungaria: Kiss (13 interv. / 31 șuturi), Biro (2/13) – Schatzl (6 goluti / 7 șuturi), Hafra (6/13), Lukacs (5/5), Kovacsics (5/8), Kovacs (4/5), Tovizi (2/2), Lakatos (2/3), Planeta (1/2), Toth (0/1), Szabo (0/2). Antrenor: Kim Rasmussen.

România: Dedu (2 interv. / 17 șuturi), Dumanska (3/19) – Neagu (9 goluri / 12 șuturi), Pintea (7/12), Buceschi (4/7), Laslo (3/4), Ardean Elisei (2/3), Dragut (2/4), Florica (1/2), Chiper (1/4), Geiger (0/1), Perianu, Udriștoiu, Băcăoanu. Antrenor: Ambros Martin.

Foto: Toph De Villers

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *