Crișul Chișineu-Criș câștigă la Baia Mare

Crișul Chișineu-Criș a câștigat primul meci al etapei a X-a din seria D a Diviziei A feminine. Echipa pregătită de Sebastian Tudor a obținut la Baia Mare, în partida cu Minaur II, cea de-a șasea victorie a sezonului (scor 33-28), iar la sfârșitul săptămânii se va deplasa la Odorheiu Secuiesc pentru un meci de cupă.

A fost un meci pe care l-am dominat de la început până la sfârșit. În prima repriză am dominat autoritar, cu atacuri bine organizate, dar și cu o fază a doua decisivă în toate ocaziile,iar la pauză am intrat cu un avantaj liniștitor de 8 goluri. În a doua repriză, am continuat parcusul bun din prima repriză, am rulat întreg lotul și mă bucur că jucătoarele care au jucat mai puțin în acest campionat au făcut față cu brio cerințelor mele. Felicit echipa pentru acest parcurs din tur -retur și la sfârșit de an suntem pe locul 2, ceea ce reprezintă pentru noi un succes meritat. De-acum, ne gândim deja la meciul din cupă cu Odorhei, unde mergem să câștigăm și să ne calificăm mai departe în șaisprezecimile de finală. Sebastian Tudor (antrenor Crișul Chișineu-Criș)

În partida de la Baia Mare, Crișul a evoluat în formula: Nemoianu, Salata – Iuga 8, Klimek 7, Boldor 7, Lucușa 3, Petrușe 3, Damian 2, Puț 2, Roman 1, Tudose, Haidu. Antrenor: Sebastian Tudor.

Foto: Pixel ProSport

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.