Exclusiv / Manuel Montoya: ”Trebuie să fim optimiști în perspectiva meciurilor cu Lituania”
Naționala de handbal masculin a efectuat în această iarnă două stagii de pregătire, finalizate cu cinci partide de verificare. Astfel, echipa României a jucat în decembrie în Polonia cu Cehia, pe care învins-o cu 27-26, și cu țara gazdă, cu care a terminat la egalitate, 24-24, pierzând la aruncările de departajare. În ianuarie, echipa pregătită de Manuel Montoya s-a deplasat în Slovacia, unde a învins Olanda (30-27) și a pierdut de două ori în fața reprezentativei slovace, 22-23 și 20-27. Acestea au fost, de altfel, singurele stagii de pregătire dinaintea ”dublei” cu Lituania, din preliminariile EURO 2020, din prima jumătate a lunii aprilie. L-am rugat pe selecționerul Manuel Montoya să ne spună concluziile sale după aceste acțiuni, ce a mers bine, ce a mers mai puțin bine și dacă avem motive de optimism înaintea jocurilor din preliminarii.
Cred că stagiile de pregătire din decembrie și ianuarie ne-au ajutat să muncim împreună pentru a duce echipa către jocul pe care ni-l dorim. În privința jocului defensiv, cred că am avut o evoluție bună, nivelul prestațiilor din meciurile de verificare disputate fiind foarte bun. În ceea ce privește faza de atac, lucrăm pentru a reuși un joc mai organizat și mai colectiv. Putem spune că am progresat și la acest aspect, însă trebuie să fim constanți pe toată durata partidelor, indiferent de rezultatul înregistrat pe tabelă. Sunt mulțumit de munca depusă de jucători, fiindcă atât cei tineri, cât și cei experimentați s-au antrenat și au jucat depunând maximum de efort. Cred că rezultatele din partidele de verificare sunt acceptabile, am învins Cehia și Olanda, am terminat la egalitate cu Polonia, apoi am pierdut la limită primul meci cu Slovacia, la capătul unui joc foarte echilibrat. În cel de-al doilea meci cu Slovacia, după o primă repriză bună, am făcut mai multe greșeli, inclusiv pe fondul oboselii acumulate și am pierdut la o diferență mai mare. În perspectiva partidelor cu Lituania, eu consider că trebuie să fim optimiști, cel puțin asta ne indică munca depusă de întregul grup, precum și dorința fiecărui jucător de a-și îmbunătăți evoluțiile. Manuel Montoya (selecționer România)