SCM Râmnicu Vâlcea trece cu brio examenul de la Craiova

În meciul restanță din etapa a 15-a a Ligii Florilor, cele două SCM-uri oltene au oferit un meci de înalt nivel, onorând titulatura partidei, de derby al Olteniei. Începutul a fost echilibrat, cu apărări atente și intervenții ale portarilor, dar Vâlcea a reușit o primă desprindere la 5-3 în minutul 10, după golul înscris de Vasileuskaya. Șapte minute mai târziu, craiovencele au trecut în avantaj, 8-7, după un gol spectaculos al Patriciei Vizitiu și un contraatac valorificat de Nikolic. Oaspetele au revenit în avantaj în minutul 23, 11-10, după ce Da Silva a finalizat un atac rapid, iar apărătoarea Khouildi a făcut 12-10 pe contraatac un minut mai târziu. Craiova a egalat la 12 prin Vizitiu, după ce Bianca Curmenț apărase un 7 metri al Irinei Glibko, după care Vâlcea a intrat cu avantaj minim la pauză.

În repriza secundă, echipa vâlceană și-a valorificat foarte bine avantajul unei bănci mai lungi, Dumanska a apărat tot ce era de apărat, astfel încât oaspetele și-au făcut jocul ușor, ieșind cu bine dintr-o partidă foarte importantă în lupta pentru titlu. Interesant e și faptul că atmosfera a fost dominată de suporterii echipei vâlcene, care lasă impresia că este o candidată serioasă la titlul de campioană.

SCM Craiova – SCM Râmnicu Vâlcea 19-25 (12-13)

Craiova: Dzhukeva, Curmenț – Trifunovic 5, Vizitiu 4, Trifunovic 4, Ianăși 3, Șelaru 2, Tănasie 1, Tătar, Seric, Gjorgjievska, Ion, Fachinello. Antrenor: Bogdan Burcea.

Vâlcea: Dumanska, Ciucă, Blazek – Vasileuskaya 6, Da Silva 5, Fernandez 4, Popa 3, Lopez 3, Glibko 2, Khoulidi 1, Craiu 1, Băcăoanu, Florica, Petrovic, Pricopi. Antrenor: Florentin Pera.

Foto: Facebook SCM Râmnicu Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *