Craiova câștigă la Sânnicolau Mare și merge la turneul semifinal / Ce au declarat antrenorii după meci
Unul dintre cele mai interesante meciuri ale zilei de sâmbătă s-a disputat la Sânnicolau Mare, acolo unde s-a tranșat soarta celei de-a doua echipe calificate la turneul semifinal din seria C a Diviziei a masculine. CSU Craiova a izbutiti victoria care îi asigură locul al doilea, la capătul unui joc foarte echilibrat, în care gazdele au condus la limită la pauză. Craiova a condus cu 17-15 (min. 40) și 20-17 (min. 46), însă gazdele au egalat la 22 în minutul 55. Două goluri consecutive ale Craiovei, înscrise de Păun și Mănescu, au decis soarta jocului și a calificării la turneul semifinal.
A fost o a doua repriză foarte slabă a băieților noștri, total diferită față de prima, parcă am revăzut evoluția din meciul cu Poli Timișoara, cu ratări nepermise, de pe semicerc… Am ratat șansa mică pe care o mai aveam de a ne califica la turneul semifinal, de-acum rămâne să vedem ce va fi la anul, însă vreau să felicit echipa din Craiova pentru atitudinea pe care a arătat-o azi. Jozsef Rossz-Suba (antrenor Unirea Sânnicolau Mare)
A fost un meci câștigat pe merit de echipa mea, am condus în cea mai mare a timpului. Am jucat foarte bine în apărare și i-am surprins pe contraatac, în condițiile în care n-am avut decât 8 jucători de câmp. Suntem matematic calificați la turneul semifinal și îmi felicit jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o: s-au dăruit și au dat totul pe teren. Cătălin Popescu (antrenor CSU Craiova)
Unirea Sânnicolau Mare – CSU Craiova 23-25 (13-12)
Sânnicolau Mare: Hegeduș, Dărăbuț – Morar 5, Roosz-Suba 4, Parasca 4, Ungureanu 3, Pascari 3, Drăgănescu 2, Vișan 1, Becker 1, Balog, Homneac, Perdei. Antrenor: Jozsej Roosz-Suba.
Craiova: Gheorghiță – Luntraru 7, Păun 5, Ianăși 4, Iovănescu 4, Gușatu 3, Mănescu 2, Rușeanu, Iacov. Antrenor: Cătălin Popescu.
Foto: sportuldoljean.ro