Crișul Chișineu-Criș pierde în ultima etapă, dar merge la turneul semifinal / Antrenorul Sebastian Tudor și-a prelungit contractul cu un an
Ultima partidă din seria D a eșalonului secund feminin s-a disputat sâmbătă, la Baia Mare, acolo unde ”satelitul” lui Minaur a învins a doua clasată din serie, Crișul Chișineu-Criș, scor 32-23 (17-13). Formația din Chișineu-Criș a terminat, însă, sezonul regulat pe locul al doilea în serie și va participa la turneul semifinal de la Făgăraș (10-12 mai), unde va fi în grupă cu HCM Slobozia, Dacia Mioveni și CSU Știința București. Antrenorul Sebastian Tudor a făcut o declarație pentru pagina de Facebook a clubului din Chișineu-Criș, anunțând și faptul că și-a prelungit contractul pentru încă un sezon.
Acum, la final de sezon, simt că vreau să mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături pe parcursul acestui sezon, dar nu numai. După cum știți, eu am activat timp de 9 ani la echipă de băieți, au fost 9 ani minunați în care am evoluat foarte mult, am cunoscut mulți oameni frumoși dar și am dat Ligii Naționale și loturilor de seniori și tineret numeroși jucători. A fost o experiență unică, o experiență pe care am trăit-o la maxim mereu. Venind vorba de experiențe unice, vara trecută am acceptat o provocare extrem de interesantă, să antrenez o echipă de fete, o echipă de fete frumoasă dintr-un oraș mic dar cu ambiții mari. Nu știam ce mă așteaptă, sincer. Primele zile au fost foarte grele, m-am acomodat puțin mai greu dar cu ajutorul tuturor celor din jur am reușit să fac față cu brio acestui test. Am ajuns foarte departe datorită fetelor din echipă care au depus o muncă titanică și oamenilor din conducere și am ajuns unde nimeni nu credea că vom ajunge așa de rapid – la turneul semifinal și cu speranțe de Liga Florilor ! A fost un sezon minunat, un sezon cu fluctuații dar am terminat frumos pe locul II în Divizia A. Dar, pentru mine personal, lucrurile bune continuă, datorită sezonului foarte bun făcut am semnat prelungirea contractului pe încă un sezon. Sper ca anul competițional care vine să ne găsească mult mai puternici ca echipă și îmi doresc foarte mult să continuăm să lăsăm în urmă ceva frumos! Sebastian Tudor (antrenor Crișul Chișineu-Criș)
Foto: sportarad.ro