Surpriză produsă de Dacia Mioveni la barajul de menținere / promovare în Liga Florilor

Turneul de baraj pentru menținere / promovare în Liga Florilor a început miercuri la Cisnădie, iar prima etapă a adus o mare surpriză. Dacia Mioveni a terminat la egalitate cu U Cluj, după ce a condus mai toată repriza secundă, a avut 20-17 în minutul 42, însă n-a mai înscris timp de 17 minute ! Cu toate acestea, divizionara secundă a reușit să revină de la 21-23, reușind egalarea la ultima fază a meciului. În celălalt meci al zilei, CSM Slatina s-a impus fără mari probleme în fața celor de la CSM Tîrgu Mureș, iar următoarele două zile ale barajului se anunță foarte interesante.

CSM Slatina – CSM Tîrgu Mureș 28-22 (17-12) Arbitri: Pîrvu / Potîrniche

Slatina: Stan, Nagy – Ostase 8, Chitacu 6, Cârligeanu 4, Dăscălete 4, Stoicănescu 4, Drăghici 1, Constantinescu 1, Fulga, Chirigiu, Rusu, Andrei, Vădineanu. Antrenor: Victorina Bora.

Tg. Mureș: Ugran, Popovici – Cozma 5, Ola 4, Bărăbaș 3, Popeanu 3, Munteanu 2, Lăcătuș 2, Darie 2, Moldovan 1, Stîngu, Sîngeorzan, Ghemeș, Radu. Antrenor: Mihaela Evi.

U Cluj – Dacia Mioveni 23-23 (15-14) Arbitri: Ghiorghișor / State

Cluj: Țăgean, Prodan – Ani-Senocico 9, Dindiligan 6, Lazăr 5, Popa 2, Vasiliu 1, Vălean, Tamas, Pica, Petruș, Boian, Moroianu. Antrenor: Alin Bondar.

Mioveni: Diaconu, Mititelu – Prelevic 11, Toader 5, Nițu 2, Veșcă 2, Deaconu 1, Vacariu 1, Pîrvulescu 1, Onicaș, Dumitrașcu. Antrenor: Daniel Gheorghe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *