Ion Crăciun a sunat adunarea la Corona Brașov în prima zi a lui iulie / Cristina Laslo: ”Mi-a fost dor să mă întorc în țară”
Corona Brașov și-a programat reunirea luni, 1 iulie, la stadionul ”Carpați” din orașul de sub Tâmpa, prima ședință de pregătire fiind condusă de noul antrenor secund, Marius Novanc. La reunire a participat și internaționala Cristina Laslo, care a declarat: ”Nu a fost o decizie uşoară, dar am un feeling foarte bun în ceea ce priveşte noua echipă şi noul pas din cariera mea sportivă. Bineînţeles, ca orice sportiv, am aspiraţii şi obiective personale pe care încerc să le aduc la fiecare echipă de club la care joc. Corona Braşov mi s-a potrivit din mai multe puncte de vedere şi acesta a fost motivul pentru care am ales să vin aici. Ceea ce îmi doresc mereu, este să obţin maximul atunci când intru în teren şi am încredere că putem reuşi împreună. Este important ca lumea să vină la sală, noi să jucăm un handbal frumos iar apoi cu siguranţă vor veni şi rezultatele pe care ni le dorim. Sunt foarte entuziasmată că multe echipe s-au întărit, asta face bine atât echipelor de club, campionatului romanesc dar şi echipei nationale. Sincer, îmi era dor să mă întorc în ţară, abia aştept să începem pregătirea deşi ştim că va urma o perioadă care e mai grea pentru sportivi, însă suntem conştiente că trebuie să trecem prin asta şi apoi va fi totul bine.”
De la primul antrenament al Coronei au lipsit Eliza Buceschi (în recuperare după o operație la genunchi), Georgiana Ciuciulete și Ana Berbece. A fost prezentă, în schimb, Jovana Stojanovic, o handbalistă de origine sârbă, care evoluează pe postul de pivot și care vine după o pauză deoarece a devenit mămică. Antrenorul principal al Coronei, Ion Crăciun, a spus: ”Este foarte adevărat, că se anunţă un sezon dificil pentru că multe echipe s-au întărit dar eu cred că dincolo de un lot numeros, este important să îţi formezi un nucleu care să te ajute real pe teren ci nu doar să ai nume. Noi sperăm să avem un grup care să vorbească aceeaşi limbă. Din acest motiv am ales să ne reunim mai repede un pic, pentru că trebuie timp pentru a omogeniza grupul şi pentru a încerca să punem la punct o altă strategie faţă de cea de până acum. Avem în lot jucătoare bune, dar este adevărat că ne mai trebuie ceva întăriri. Cum am mai spus, pe mine mă interesează să fie jucătoare care tragă pentru echipă, pentru acest oraş şi am încredere că le vom găsi. Îmi e greu acum să fac pronosticuri despre ce va fi sezonul acesta. Vreau să văd echipa la muncă, să simţim puţin grupul şi apoi ne dăm seama pe unde ne aflăm. De asemenea, vreau să văd cum va fi Eliza după operaţie şi trebuie să ştim când ne vom baza sută la sută pe ea. Cred că anul acesta în primul rând cele tinere vor avea un mare avantaj pentru că vor avea ocazia să se confrunte cu handbalul care se joacă la nivel mai înalt. E drept, şi competiţia internă a devenit foarte puternică, sunt două echipe care se bat la campionat şi alte 3-4 care se vor bate pentru cupele europene. Normal, noi o să ne dorim să obţinem şi la anul loc de cupele europene şi eu cred că atunci când îţi doreşti este primul pas important pe care l-ai făcut, pentru că apoi, cu seriozitate şi dorinţă le poţi obţine pe toate.”
Sursa: Facebook ASC Corona Brașov Official