Laurențiu Toma se retrage din activitate
Căpitanul echipei HC Dobrogea Sud Constanța, Laurențiu Toma, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că a decis să se retragă din activitate, urmând să devină vicepreședinte al clubului. Jucător emblematic al Constanței, Toma a cucerit 9 titluri de campion cu HCM Constanța și a strâns 133 de selecții la echipa națională a României, fiind declarat cel mai bun handbalist român în 2009.
Ultimele analize medicale efectuate înaintea începerii pregătirilor nu au ieșit prea bune și după 20 de ani de carieră la Constanța, mă văd nevoit să mă opresc. Acest oraș minunat mi-a oferit totul și vreau ca în noua calitate să am rezultate la fel de bune, cum au fost cele reușite ca jucător. Nu mi s-a interzis să fac sport de performanță, dar nu puteam la 100% și 20 de ani la nivel înalt ajung, mai ales că am două fetițe. Laurențiu Toma