Turda a remizat acasă, dar s-a calificat în optimile Cupei Challenge

După ce a câștigat în deplasare prima manșă a confruntării cu campioana Letoniei (38-35), ZRHK TENAX Dobele, Potaissa Turda nu a izbutit să câștige și pe teren propriu, însă a reușit calificarea în optimile Cupei Challenge. Letonii au venit deciși să întoarcă rezultatul din tur, au condus în mare parte din timp, însă turdenii au fost la un pas de victorie. Marius Szoke a marcat cu 10 secunde înainte de final, dar Suleiko a egalat în ultima secundă, după o fază contestată de antrenorul Horațiu Gal: portarul oaspeților a aruncat neglijent mingea către centrul terenului, balonul a ajuns în poarta lui Irimuș, însă arbitrii au oprit timpul pentru ca letonii s-o recupereze și aceștia au avut timp pentru un ultim atac. Tragerea la sorți a optimilor ultimei ediții a Cupei Challenge va avea loc marți, la Viena.

POTAISSA TURDA – ZRHK TENAX DOBELE 32-32 (16-15) Arbitri: Svetoslav Jovchev / Zvezdelin Yonchev (Bulgaria)

Turda: Irimuș, Fleșer – Ghiță 5, Thalmaier 5, Szoke 5, Pințoiu 4, Ghivil 3, Cîntec 3, Pop 2, Talas 2, Pavel 1, Șandru 1, Rohozneanu 1, Iancu, Lazăr, Totoi. Antrenor: Horațiu Gal.

Dobele: Ozolins – Pancenko 7, Jurdzs 7, Arajs 5, Ermanis 4, Politers 4, Mikelsons 3, Suleiko 2, Lazda, Versakovs, Krastins, Krivmanis.  Antrenor: Ivars Zarins.

Foto: Facebook ZRHK Tenax Dobele (Andrins Pintans)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *