INTERVIU (2) / Ovidiu Mihăilă: ”Limitarea numărului de străine ar fi benefică pentru handbalistele românce, dar ar scădea valoarea campionatului”
Vă prezentăm a doua parte a interviului cu antrenorul Gloriei Buzău, Ovidiu Mihăilă, de data aceasta despre oportunitatea prezenței ”stranierilor” în campionatul nostru, dar și despre ce-și dorește tehnicianul pentru anul viitor.
Rep.: Pro sau contra limitării numărului de jucători străini în campionatul intern?
O.M.: Este o problemă mai complexă, în care intervin și alte aspecte, care nu țin de handbal. Nu știu exact și nu sunt în măsură să spun dacă Federația Română de Handbal poate impune o astfel de regulă, intrând apoi pe alt segment și anume îngrădirea dreptului la muncă a unor sportivi din Uniunea Europeană. Benefic ar fi, deoarece ar exista posibilitatea de a juca handbalistele românce mai mult și de a-și găsi loc la echipe din prima ligă. Pe de altă parte, însă, cred că ar scădea valoarea campionatului. Depinde ce ne dorim…
Rep.: Care a fost cel mai plăcut moment al anului 2019 ?
O.M.: A fost o mare surpriză pentru mine, aceea de a fi premiat ca antrenorul anului la clubul Gloria Buzău, motiv pentru care îi mulțumesc domnului primar, oamenilor care conduc destinele acestui club, colegilor de la celelalte secții și, nu în utlimul rând, fetelor.
Rep.: Dar cel mai neplăcut?
O.M.: E tot de natură handbalistică, îl păstrez în suflet și îmi doresc să-l uit, însă prefer să nu discut despre asta.
Rep.: Ce îi place omului Ovidiu Mihăilă să facă de sărbători?
O.M.: Ca fiecărui om, îmi place să am familia aproape, așa am crescut, într-un astfel de mediu. Apoi, bineînțeles că îmi place să beau un pahar cu prietenii care îmi sunt aproape. La feminin, însă, competiția este altfel organizată și nu prea ai timp să simți sărbătorile, dar asta e viața de sportiv, cu multe sacrificii.
Rep.: Care e cea mai mare dorință a ta pentru anul 2020 ?
O.M.: Îmi doresc sa trăiesc la SCM Gloria Buzău momente deosebite alături de acești oameni deosebiți și lângă aceste fete cărora le datorez multe din reușitele din 2019. Vreau le urez SĂRBĂTORI FERICITE tuturor românilor, oamenilor din handbal, din sportul românesc, iar Bunul Dumnezeu să aducă realizări profesionale și familiale tuturor.
Foto: Facebook SCM Gloria Buzău