Victorie muncită pentru Minaur Baia Mare în Liga Florilor

Cel de-al doilea meci al etapei a XII-a din primul eșalon feminin s-a disputat marți seara la Baia Mare, unde Minaur a primit vizita Dunării Brăila, echipă ce și-a schimbat antrenorul în pauza de iarnă. Conform așteptărilor, partida a fost echilibrată, dar și presărată cu multe greșeli tehnice, gazdele obținând victoria (24-22) în ultimele 10 minute.

Oaspetele au fost cele care au condus în majoritatea timpului în prima repriză, în care au excelat portarii Măzăreanu și Razum, cele două echipe intrând la egalitate la pauză. Brăila s-a desprins la 14-12 în minutul 39, dar Minaur a revenit, a egalat la 15 cinci minute mai târziu, după care s-a mers umăr la umăr până în minutul 50. Cu Shteriova și Lisewska foarte inspirate la linia de 9 metri, de unde au înscris câteva goluri de generic, gazdele au reușit să se desprindă decisiv în minutul 55, 22-18, iar Brăila n-a mai reușit să revină. Minaur a acumulat 23 de puncte, ocupând locul 5, în timp ce Dunărea Brăila a rămas pe poziția a șaptea, cu 18 puncte.

MINAUR BAIA MARE – DUNĂREA BRĂILA 24-22 (11-11) Arbitri: Theodor Șerbu / Andrei Vasilescu

Baia Mare: Măzăreanu, Enache – Lisewska 8, Cîrstea 4, Shteriova 3, Burlachenko 3, Seraficeanu 2, Rysankova 2, Popa 1, Szolosi 1, Polocoșer, Bondar, Tămaș, Hotea. Antrenor: Costică Buceschi.

Brăila: Razum, Dobre – Dmitrovic 7, Udriștoiu 5, Tiron 5, Dache 2, Tamires 2, Czeczi 1, Krnic, Safta, Constantinescu. Antrenor: Neven Hrupec.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *