Rapidul a fost la un pas de surpriză la Craiova în Liga Florilor

Meci aprig disputat duminică dimineață, la Craiova, în ultima etapă a turului Ligii Florilor, acolo unde Rapidul a venit însoțită de o numeroasă galerie. Gazdele s-au impus cu 23-21 la capătul unui meci echilibrat, în care ambele echipe s-au aflat la conducere, dar echipa olteană a fost mai lucidă pe final în faza de atac.

După ce Craiova a condus cu 3-1 și 7-4 în primul sfert de oră, cinci goluri consecutive ale feroviarelor le-au adus în avantaj, care a crescut până la 12-8 în minutul 25. Rapidul a intrat cu avantaj minim la pauză, iar Craiova a revenit la conducere în minutul 48, 16-15. La 20-18, în minutul 54, oaspetele au avut ocazia să revină în joc, beneficiind de o dublă superioritate, au înscris o dată, însă Bazon și Lazăr au ratat apoi ocazia de a egala în situații de 1 la 1 cu Dzhukeva. Gazdele au fost mai precise în atac în ultimele 5 minute și au obținut o victorie muncită. Din păcate, după încheierea partidei, au existat incidente între galeria Rapidului și jandarmi.

SCM CRAIOVA – RAPID BUCUREȘTI 23-21 (11-12) Arbitri: Claudiu Belean / Marcel Sas

Craiova: Dzhukeva, Curmenț – Țicu 9, Nikolic 3, Klikovac 3, Zamfir 2, Savu 2, Colac 2, Cace 1, Orșivschi 1, Vizitiu. Antrenor: Bogdan Burcea.

Rapid: Diaconu, Arghir – Lazăr 8, Popa 4, Dumitrașcu 2, Todor 2, Bucă 1, Trifan 1, Livrinijj 1, Dăscălete 1, Boljevic 1, Bazon, Craiu, Ilie. Antrenor: Carmen Amariei.

Foto: Facebook Handbal Rapid București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *