Transfer de senzație la echipa feminină a Minaurului

Echipa feminină a clubului Minaur Baia Mare a anunțat vineri un transfer de senzație. Este vorba de cel mai bun pivot al ultimelor mondiale, suedeza Linn Blohm (28 de ani, 180 cm), care a semnat vineri cu gruparea maramureșeană. Ea vine la Baia Mare de la echipa Kobenhavn Handbold (locul 4 în prima ligă din Danemarca). A mai evoluat de-a lungul carierei la Gustafsbergs, Savehof (ambele din Suedia), Team Tvis Holstebro și FC Midtjylland (din Danemarca). Dintre cele mai importante trofee cucerite de Linn cu echipele de club menționăm cele 3 titluri de campioană a Suediei obținute cu Savehof, câștigarea Cupei EHF (2015) și a Cupei Cupelor (2016) cu Holstebro.

Cu echipa națională de senioare a Suediei a cucerit medalia de bronz în 2014 la Campionatul European desfășurat în Ungaria și Croația. Linn a făcut parte dintr-o generație de excepție la nivel de junioare și tineret, cu naționala scandinavă reșind să câștige titlul de campioană mondială în 2010 (junioare) și 2011 (tineret)!

Sursa: minaur.ro

Foto: tellerreport.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *