Simona Gogîrlă va antrena Corona în Divizia A
Clubul CSM Corona Brașov se va înscrie în ediția viitoare a Diviziei A feminine și va avea ca obiectiv promovarea încă din primul an. Cea care va conduce echipa brașoveană către revenirea în Liga Florilor este fosta internațională Simona Gogîrlă.
Sunt plină de energie și abia aștept să încep noul proiect împreună cu oamenii cu care lucrez deja foarte bine de ceva vreme. Toți suntem entuziaști, cu dor de handbal, dor de public și de toată acea energie pozitivă pe care o simți în sală la Brașov. Vom avea un lot tânăr, dar, pe lângă jucătoarele din propria pepinieră, vom avea și transferuri de perspectivă, astfel că, pentru fetele mai mici, va fi un avantaj pentru că vor avea susținere în teren din partea celor care au deja experiență la un nivel mai înalt. Simona Gogîrlă
Corona Brașov și-a programat reunirea lotului pentru 7 iulie.
Sursa: Facebook CSM Corona Brașov