Gabriel Florea a încheiat contractul cu Steaua, dar nu se gândește la retragere
Extrema stângă Gabriel Florea (36 de ani) și-a încheiat contractul cu Steaua București, însă nu se gândește la retragere. Experimentatul handbalist, fost component al echipei naționale, are și carnet de antrenor și o academie proprie pentru juniori, care-i poartă numele, ”Academia Florea”. De altfel, el a și antrenat la nivel de juniori în Franța. Gabriel Florea a evoluat 6 sezoane la Steaua, pentru care a înscris 791 de goluri. ”Mulțumesc colegilor și staff-ului din această perioadă, împreună am trăit momente minunate. Chiar dacă am carnet de antrenor, îmi doresc să mai joc, fiindcă mă simt foarte bine”, a spus Gabriel Florea.