Reprezentantele României în Champions League au antrenori secunzi noi
Ambele echipe care vor reprezenta România în viitoarea ediție a Champions League feminine vor avea antrenori secunzi noi. CSM București a anunțat că Iulia Curea, care s-a retras din activitatea de jucătoare după ce, în ultimii 6 ani ai carierei, a evoluat la gruparea din capitală, îl va seconda pe Adrian Vasile.
La SCM Râmnicu Vâlcea, pe postul de secund al lui Florentin Pera, va veni sârbul Goran Kurtes, care a mai antrenat în România pe CSM Ploiești și Tomis Constanța. Conform celor anunțate de clubul vâlcean, Mia Rădoi a decis să-și concentreze atenția asupra activității de la Centrul Național de Excelență din Râmnicu Vâlcea.
Foto: csmbucuresti.ro