Prezentarea participantelor la turneul de promovare în Liga Zimbrilor: CS Magnum Botoșani

Încheiem prezentarea participantelor la turneul de promovare în primul eșalon masculin cu CS Magnum Botoșani. Echipa din Botoșani se afla pe locul 2 în seria A a Diviziei A la ”înghețarea” sezonului, cu 10 victorii, o remiză și un eșec, la egalitate de puncte cu lidera CSU Suceava. În Cupa României, Magnum Botoșani a fost eliminată în sferturile de finală de SCM Poli Timișoara (21-24), după ce trecuse de Unirea Sânnicolau Mare (34-29) și U Cluj (28-25). La turneul de promovare, botoșănenii vor juca primul meci cu Unirea Sânnicolau Mare (vineri, ora 19), apoi cu CSM Alexandria (sâmbătă, ora 13.30) și CSU Suceava (duminică, ora 13.30).

Am ajuns la momentul mult așteptat după 6 luni de zile fără meciuri oficiale. Echipa s-a întărit în această pauză cu jucători de calitate, tineri de mare perspectivă dar și jucători cu experiență ce au evoluat cu succes în prima ligă. Botoșaniul se află pentru prima dată într-o asemenea postură, de participare la un baraj de promovare. Toate cele 4 participante pornesc cu șanse egale, va fi un turneu echilibrat. Am încredere în potențialul jucătorilor mei, s-au antrenat bine în toată această perioadă, avem un moral bun, suntem o echipă hotărâtă ce vrea să joace de săptămâna viitoare în prima ligă. Florin Ciubotariu – antrenor principal Magnum Botoșani

LOT CS MAGNUM BOTOȘANI

Portari: Daniel BOBEICĂ (1994), Mihăiță NICOLAEVICI (1983), Florin MIHĂESCU (1999).

Linia de 9 metri: Ionuț SĂULESCU (1984), Cristian ADOMNICĂI (1980), Răzvan TRIF (1999), Sebastian POLOCOȘER (1993), Claudiu LAZURCĂ (2001), Silvian STOIAN (1993), Dragoș DUMITRESCU (1998).

Extreme: Ionuț VAMANU (2000), Radislav LAKOVIC (1993), Marius NEGRU (2001), Adrian MIHĂILESCU (1994).

Pivoți: Bogdan ȘOLDĂNESCU (1985), Elod SZASZ (2001), Răzvan FARCAȘ (1990), Vlăduț LAZOREAC (2001).

Antrenor principal: Florin CIUBOTARIU.

Kinetoterapeut: Alexandru HARBUZ.

Președinte: Cătălin STOLERU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.