INTERVIU / Constantin Ștefan: Evoluția noastră în cupele europene va fi afectată de sistemul de campionat cu turnee
Handbal Mania a realizat un interviu cu antrenorul echipei Dinamo București, Constantin Ștefan, după partida câștigată la limită cu CSM Focșani, 23-22, în etapa a doua a Ligii Zimbrilor.
Rep.: După trei victorii consecutive în care n-ați avut emoții pe final, ați fost la un pas să pierdeți două puncte cu Focșaniul…
Constantin Ștefan: Așa este, am tratat superficial faza de atac în ultimele 15 minute, asta și fiindcă aveam un avans substanțial, de 6 goluri. Cred că băieții s-au relaxat și s-a dovedit că, dacă te relaxezi înainte de finalul jocului, orice echipă îți poate pune probleme. Am trăit un final tensionat, cu o victorie la un singur gol, dar în condițiile multor greșeli în atac, inclusiv ratări în relația 1 la 1 cu portarul.
Rep.: Din ce ați văzut până acum, în primele etape, credeți că există cineva care să vă pună în pericol supremația ?
C.Ș.: Păi, deocamdată s-a dovedit că doar noi ne putem pune probleme. Nu avem încă omogenizarea pe care mi-aș dori-o, iar după 6 luni de pauză de handbal, este normal să apară fluctuații de joc. Eu am pretenții de la jucătorii mei și sper să remediem cât mai repede aceste lucruri.
Rep.: Ce părere aveți de sistemul de desfășurare a campionatului cu turnee, următorul având 6 etape în 8 zile ?
C.Ș.: Sunt foarte multe meciuri cumulate, este foarte greu să recuperezi jucătorii și e clar că apare starea de oboseală destul de mare. Eu știu din sezoanele trecute, când jucam la 3 zile în campionat și în Liga Campionilor și stăteam între avioane și autocare și nici atunci nu puteam să recuperăm jucătorii, cu atât mai puțin acum, când am jucat 5 meciuri în 6 zile. Pentru noi va fi greu să jucăm și cele 6 etape în 8 zile, iar după o săptămână vom juca în cupele europene, e clar că evoluția noastră va fi afectată, dar să vedem ce se va decide în continuare.