Declarațiile antrenorilor după Gloria Buzău – U Cluj 28-19

În primul rând, vreau să le felicit pe fetele noastre. Am avut și un moment mai delicat, deși știam ce ne așteaptă, eu cunosc echipa Clujului, una tânără, care evoluează cu determinare în fiecare meci. Din păcate pentru noi, nu a fost chiar ce mi-am dorit eu din punct de vedere mental, venind după un joc bun pe care l-am făcut ieri, cu o echipă ce aspiră la cupele europene. Le-am cerut jucătoarelor noastre încă de aseară să fie concentrate, pentru că atunci când joci cu astfel de echipe, care-și doresc să progreseze de la joc la joc, e un risc. Dacă nu-ți găsești concentrarea și determinarea de care este nevoie, riști să faci un rezultat negativ. Din acest punct de vedere, sunt puțin dezamăgit pentru anumite segmente din joc, dar, așa cum am mai spus, trecem printr-o perioadă dificilă și doresc să ne regăsim liniștea, pentru a putea duce mai departe rezultatele pozitive. Ovidiu Mihăilă (antrenor SCM Gloria Buzău)

 

Cred că la acest al doilea meci ne-a prezentat un pic mai bine, chiar dacă diferența de scor este destul de mare. Chiar dacă e oboseală mare, cu cât ai multe meciuri în picioare, crește și nivelul jocului. Dacă ieri nu am fost prezenți, azi am fost în teren din punct de vedere al atitudinii, lucru care cred că s-a văzut pe parcursul jocului. La noi se simte în continuare faptul că suntem la primele meciuri după o lungă perioadă, dar sper ca în următoarele jocuri să ne îmbunătățim evoluția și să obținem victorii. Alexandru Curescu (antrenor U Cluj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *