Zalăul a făcut surpriza cu Brăila, Vâlcea s-a dezlănțuit cu Crișul Chișineu-Criș
Liga Florilor a furnizat vineri după-amiază încă un meci spectaculos, cu un final pe muchie de cuțit și încheiat cu o surpriză, Zalăul lui Gheorghe Tadici învingând-o la limită, 27-26, pe una din reprezentantele României în Liga Europeană. După un început echilibrat, 5 goluri consecutive înscrise de ardelence între minutele 22 și 26 au făcut 12-8 pentru HC Zalău, care a intrat apoi la pauză cu 2 goluri avans, 14-12. Brăila a revenit, a condus de câteva ori la un gol, însă echipa ardeleană a trecut din nou în avantaj după introducerea Paulei Teodorescu în poartă, intrervențiile sale permițându-le coechipierelor să se desprindă la 25-23 și 26-24, în minutul 59. Finalul a fost dramatic, Zalăul ratând atacul în ultimul minut, Bojana Milic a egalat la 26 când mai erau 10 secunde, dar adversarele au repus rapid și Alexandra Severin a înscris golul unei victorii meritate cu 3 secunde înainte de final. A fost prima victorie a sezonului pentru tânăra echipa ardeleană, din rândul căreia au strălucit Alexandra Dindiligan, Alexandra Severin și Mouna Jlezi, însă efortul colectiv a fost absolut impresionant. În ce privește echipa brăileană, prestația acesteia a fost mult sub valoarea componentelor sale.
În celălalt meci al etapei disputat de la 16.30, în sala ”Kati Szabo”, SCM Râmnicu Vâlcea a avut ceva de furcă în prima repriză cu nou-promovata Crișul Chișineu-Criș. Vâlcencele s-au dezlănțuit, însă, în mitanul secund, al cărei scor a fost de 21-8, și a obținut o nouă victorie în formulă restrânsă.
HC ZALĂU – HC DUNĂREA BRĂILA 27-26 (14-12) Arbitri: Radu Iliescu / Doru Manea
Zalău: Kelemen, Teodorescu – Dindiligan 12, Severin 7, Jlezi 4, Mitrache 2, Lazea 1, Ivan 1, Vrabie, Mihart, Șerban, Popescu. Antrenor: Gheorghe Tadici.
Brăila: Nenezic, Șerban – Dmitrovic 6, Udriștoiu 5, Tiron 4, Zamfirescu 4, Szadovska 3, Tamires 3, Milic 1, Bucur, Preda, Safta, Kanaval, Dache, Czeczi. Antrenor: Neven Hrupec.
CRIȘUL CHIȘINEU-CRIȘ – SCM RÂMNICU VÂLCEA 23-40 (15-19) Arbitri: D. Cânța / R. Ionașcu
Crișul: Pășălan – Boldor 7, Șamanț 5, Cherecheși 3, Tamas 2, Vezentan 2, Gaiu 1, Haidu 1, Snakovszki 1, Taivan 1, Klimek, Vrabie, Golusin. Antrenor: Narcis Cîtu.
Vâlcea: Batinovic, Rus – Norgaard 8, Liscevic 8, Lupei 6, Marin 5, Gonzalez 5, Dăscălete 4, Bucur 3, Țîrle 1, Fernandez. Antrenor: Florentin Pera.
Credit foto: ALEX NICODIM