Calificare cu emoții pentru CSM București în sferturile Champions League / Ce au spus după meci antrenorii Vasile și Pera

CSM București era marea favorită la calificare după victoria cu 33-24 obținută pe terenul marii rivale SCM Râmnicu Vâlcea, însă a tremurat serios în finalul jocului de pe teren propriu de sâmbătă. Vâlcea s-a impus cu 27-21 în capitală, a condus de două ori la 7 goluri în ultimele 10 minute, dar nu a avut suficientă luciditate pe faza de atac. Oaspetele au condus încă din startul partidei și au avut 15-11 la pauză, după ce au ratat și două aruncări de la 7 metri, prin Glibko și Minevskaja. Liscevic și din nou Minevskaja au mai ratat două aruncări de la 7 metri în primul sfert de oră al mitanului secund, dar Vâlcea s-a desprins la 24-17 în minutul 52, după golul Mireyei Gonzalez. La acest scor, echipa lui Florentin Pera a avut atacul, încheiat însă cu o pasă greșită a aceleiași Gonzalez. Echipa oaspete a mai avut 25-18 în minutul 55, dar jucătoarele CSM-ului au gestionat bine finalul de meci și au obținut calificarea în sferturi, acolo unde o vor întâlni pe ȚSKA Moscova. Până atunci, însă, echipa națională va lupta în weekendul viitor în Muntenegru pentru calificarea la Jocurile Olimpice.

”E foarte important că noi suntem echipa care s-a calificat, acesta a fost obiectivul principal. Vreau să felicit echipa din Râmnicu Vâlcea pentru că a făcut un meci foarte bun, cred că fiecare meci dintre aceste două echipe e o luptă adevărată și trebuie să fii mereu pregătit pentru orice. Am întâlnit o echipă vâlceană în una din cele mai bune zile ale sale, a trebuit să ne luptăm din greu, să ne folosim în final maturitatea. Sunt felicit că am reușit să ne folosim abilitățile pentru a depăși momentele dificile din finalul jocului. Sunt onorat și privilegiat să fiu antrenorul acestor fete minunate, am trecut prin multe momente grele în ultimii doi ani și am supraviețuit, sper să ne calificăm în Final 4, pentru că ce au realizat aceste fete în ultimii doi ani este incredibil”, a declarat după meci Adrian Vasile.

”În primul rând vreau să felicit echipa CSM București pentru că este în sferturile de finală. În ceea ce privește echipa mea, sunt foarte satisfăcut de acest meci pentru că nu am renunțat, am luptat și am jucat un handbal de nivel înalt. Am avut șansa de a învinge la 10 goluri azi, însă am ratat 4 aruncări de la 7 metri, portarii Grubisic și Dedu au avut o zi foarte bună. Pe de altă parte, vreau s-o felicit pe Daciana Hosu, e un portar tânăr și a făcut azi un meci bun. Am avut probleme deoarece am fost nevoit s-o înlocuiesc pe Kristina Liscevic după 50 de minute fiindcă era foarte obosită, ea a făcut un meci foarte bun. Am făcut o partidă bună în apărare, în atac am avut viteză, însă am ratat de 10 ori în situații de unu la unu cu portarul. Totuși sunt mulțumit, să iei doar 21 de goluri de la CSM București e bine, însă n-am avut destulă energie până la final”, a spus Florentin Pera.

CSM BUCUREȘTI – SCM RÂMNICU VÂLCEA 21-27 (11-15) Arbitri: Dimitar Mitrevski / Blagojche Todorovski (Macedonia de Nord)

CSMB: Grubisic, Dedu – Neagu 11, Laovic 2, Dembele 2, Pintea 2, Moisă 2, Cvijic 1, Martin 1, Perianu, Omoregie, Smeets. Klikovac. Antrenor: Adrian Vasile.

Vâlcea: Hosu, Ciucă – Gonzalez 7, Liscevic 5, Glibko 5, Florica 5, Aardahl 3, Elghaoui 1, Lopez 1, Trifunovic, Fernandez, Bucur, Nikolic. Antrenor: Florentin Pera.

Foto: Emilia Nicolae

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *