CSM București păstrează titlul juniorilor I
În luna mai 2019, tot la Cluj-Napoca, juniorii I de la CSM București cucereau titlul național, iar antrenorul Daniel Anca și șase dintre campionii de atunci (Călin Dedu, Dan Duță, Alexandru Pașca, David Vlăsceanu, Vlad Popa, Cătălin Costache) s-au aflat duminică pe teren în finala acestui sezon, numai că unul dintre ei, Călin Dedu, de cealaltă parte a ”baricadei”. Antrenorul naționalei de juniori, Daniel Anca, a câștigat duminică, la Cluj-Napoca, duelul selecționerilor cu antrenorul naționalei de cadeți, Attila Horvath. Bucureștenii au câștigat la limită, după un joc în care precizia la finalizare a făcut acea diferență minimă. De altfel, CSM București este o campioană merituoasă, dacă ținem cont de faptul că a câștigat absolut toate partidele pe care le-a jucat în acest sezon. Academia Minaur și-a adjudecat medaliile de bronz, câștigând finala mică disputată cu LPS Piatra Neamț. Cel mai bun jucător al turneului a fost desemnat Erik Pop (Academia Minaur), cel mai bun portar Alexandru Pașca (CSM București), iar golgheterul turneului a fost Vlad Popa (CSM București).
În final, o întrebare (retorică, desigur) pentru conducerea FRH, care a asistat la finale: este normal ca un oficial al Federației Române de Handbal să stea pe banca tehnică a unei echipe într-o finală de campionat național și să aibă repetate discuții cu arbitrii ?
Finala pentru locurile 1-2
SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA – CSM BUCUREȘTI 26-27 (10-13) Arbitri: Adrian Nacu / Adrian Rucoi
Poli: Pal, Cozmaciuc – Dumitrescu 6, Bălan 4, Bran 4, Dedu 4, Cîtu 3, Chira 2, Grad 1, Bordeanu 1, Moldovan 1, Stolojan, Ulariu, Ghimpău, Horvath, Durac. Antrenori: Attila Horvath, Alexandru Nae.
CSM: Pașca, Botezatu – Vlăsceanu 8, Popa 8, Bolma 4, Matei 4, Voica 2, Oancea 1, Iosif, Duță, Coman, Răducanu, Moraru, Bugan, Costache. Antrenor: Daniel Anca.
Finala pentru locurile 3-4
LPS PIATRA NEAMȚ – ACADEMIA MINAUR BAIA MARE 25-30 (13-17) Arbitri: Ninel Costache / Adrian Vasile
Piatra Neamț: Niță, Ignat, Bogdan – Bobu 7, Nica 6, Florea 5, Morariu 3, Dedeagă 2, Blaga 2, Sava, Avram, Lazăr, A. Petrea, Amaliței. Antrenori: Adriana Caba, Răzvan Caba.
Baia Mare: Pașca, Sincu, Ghibirdic – E. Pop 14, Paul 5, Birtaș 4, Chiș 3, Konya 2, I. Petrea 2, Buciuman, Hauler, Sabou, V. Pop, Astalâș. Antrenori: Florin Mironescu, Claudiu Clonovszki.
Nicoleta (Gusi) Alexandrescu, ani buni antrenor federal și antrenor la Știința Buc. apoi Dinamo, a fost inclusiv sancționată pentru dialoguri nepotrivite cu niște arbitri…