Liga Zimbrilor / Dinamo mai ia un jucător de la marea rivală Steaua
Campioana Dinamo București a anunțat joi un nou transfer, încă un jucător luat de la marea rivală Steaua, după Stefan Vujic și Javier Humet. De data aceasta, ”câinii” l-au înregimentat pe internaționalul egiptean Ahmed Khairy (26 de ani), care evoluează pe postul de centru și a marcat 42 de goluri pentru Steaua în sezonul precedent. Este al treilea coordonator pe care Dinamo îl are în lotul pentru sezonul viitor, alături de Kamel Alouini și Octavian Bizău.
Foto: Alex Nicodim