Liga Zimbrilor / Bacăul trimite pe linie moartă unul din jucătorii săi emblematici

CSM Bacău și-a programat reunirea lotului miercuri seara, anunțând că are două noutăți în lot – Georgel Costea (CSM Alexandria) și Florin Dospinescu. De asemenea, gruparea băcăuană dorește să-l înregimenteze și pe internaționalul georgian Teimuraz Orjonikidze, care a jucat în sezonul trecut la CSM Reșița. Marea problemă a echipei băcăuane este faptul că nu are buget, deoarece bugetul municipiului Bacău este blocat prin instanțe de un nesfârșit balamuc politic dintre primar și consilierii locali.

Marea surpriză este însă anunțul că Rareș Păunică, Richard Freiwald și Gabriel Cotinghiu au fost expediați la echipa a doua. De ce mare surpriză ? Fiindcă primii doi sunt printre cei mai vechi jucători ai echipei, oameni care nu numai că au contribuit la revenirea Bacăului în primul eșalon, dar au fost și printre cei mai buni jucători ai echipei în ultimele trei sezoane. Rareș Păunică este, de altfel, unul din jucătorii emblematici ai echipei. Originar din Bacău, fiul regretatului reputat antrenor Marcel Păunică, Rareș a promovat cu Știința Municipal Dedeman în 2007, a jucat la echipa băcăuană până la desființarea acesteia, apoi a venit la CSM Bacău în 2017, când echipa evolua în eșalonul secund.

La capitolul plecări mai figurează Nikola Crnoglavac, Mihai Huta, Cosmin Capotă, Robert Gal și Adrian Tîrzioru. Neavând buget, echipa băcăuană nu știe dacă va putea pleca în cantonament sau dacă va putea participa la vreun turneu amical.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *