Constanța debutează cu dreptul în Liga Europeană masculină, ce au spus Djordje Cirkovic și Dani Vasile despre victoria din Ungaria

HC Dobrogea Sud Constanța a reușit sâmbătă cea de-a doua victorie consecutivă din sezonul 2021/2022. După victoria din Supercupă, împotriva lui Dinamo, constănțenii s-au impus pe terenul maghiarilor de la Csurgoi KK, scor 27-23, în primul tur preliminar al Ligii Europene. Având la bază o nouă evoluție foarte bună a portarului Dani Vasile (chiar dacă el spune altceva 🙂), cu un Komogorov necruțător și un Andrei foarte precis la 7 metri, echipa pregătită de Djordje Cirkovic s-a aflat în permanență la conducere și a luat o opțiune importantă pentru calificarea în turul al doilea. Returul va avea loc duminică, 5 septembrie, de la ora 18, la Constanța.

Ne-am îngrijorat cel mai mult cum vom arăta după meciul cu Dinamo, deoarece a existat o descărcare semnificativă de energie. Cred că am meritat să câștigăm, am controlat meciul pe toată perioada celor 60 de minute. Știm foarte bine că nu am trecut încă la runda următoare. Scopul nostru va fi să jucăm și mai bine primul meci în fața fanilor noștri. Djordje Cirkovic (antrenor HC Dobrogea Sud)

 

A fost un meci cu o intensitate mare, mai ales că veneam după o finală jucată cu Dinamo și un drum foarte lung. E clar că n-am făcut tocmai cel mai bun meci al nostru, dar eu cred că am scos maximum în circumstanțele date. Consider că scorul final a fost ok, totuși speram la o diferență mai mare, dar ne dorim ca acasă să avem o victorie și mai clară. Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți că nu am făcut cel mai bun joc, cel puțin eu. Dan Vasile (portar HC Dobrogea Sud)

CSURGOI KK – HC DOBROGEA SUD CONSTANȚA 23-27 (10-13) Arbitri: Lars Jorum / Havard Kleven (Norvegia)

Csurgo: Tatai, Fustos – Kovacevic 4, Kerkovits 3, Rotim 3, Gebhardt 3, Juhasz 2, Krecic 2, Herceg 2, Krsmancic 1, Schaffer 1, Szeitl 1, Gabor 1, Borsos, Toth, Vasvari. Antrenor: Mariano Ortega.

Constanța: Vasile, Chilianu – Komogorov 8, Andrei 7, Nistor 2, Susanu 2, Stankovic 2, Ilie 1, Raso 1, Buvinic 1, Vegar 1, Nikolic 1, Chikovani 1, Caba, Stănescu, Loghin. Antrenor: Djordje Cirkovic.

Foto: Facebook Csurgoi KK

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *