Liga Zimbrilor / Steaua a câștigat primul meci de duminică
Primul joc de duminică, din cadrul etapei a V-a a primului eșalon masculin, a opus două dintre echipele neînvinse în campionat, Steaua și CSM Focșani. Desfășurată, din păcate, fără spectatori în sala de la Chiajna, partida a fost câștigată de steliști, scor 31-25, elevii lui Ovidiu Mihăilă fiind mai preciși la finalizare, cu pivotul Nemanja Grbovic în prim-plan și având un portar în formă foarte bună, Ionuț Iancu. Prima repriză a fost echilibrată, iar Steaua a intrat la pauză cu un avans de două goluri, după care a început repriza secundă cu 3 goluri consecutive. Oaspeții au revenit rapid și au marcat de 5 ori la rând în 7 minute, egalând la 19, însă n-au profitat de momentul favorabil și a fost rândul gazdelor să înscrie de 5 ori la rând între minutele 39 și 48. A fost desprinderea decisivă, fiindcă echipa lui Dalibor Cutura n-a mai avut forța să revină, iar Steaua a bifat a patra victorie consecutivă.
STEAUA BUCUREȘTI – CSM FOCȘANI 31-25 (16-14) Arbitri: Radu Iliescu / Doru Manea
Steaua: Iancu – Grbovic 9, Georgescu 5, Hanțaru 4, Milosevic 3, Constantina 3, Șomlea 3, Burlacu 2, Popovic 2, Johannson, Pop, Olaru. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.
Focșani: Cloșcă, Marocico – Marjanovic 6, Drăgan 4, Miroiu 4, Krstevski 3, Mănescu 2, Mocanu 2, Hrimiuc 1, Rață 1, Marijanac 1, Makrishin 1, Ragea, Popovici, Eros. Antrenor: Dalibor Cutura.