Potaissa, Minaur și CSM Focșani și-au aflat adversarele din 16-imile Cupei EHF
Luni după-amiază a avut loc tragerea la sorți a partidelor din cadrul 16-imilor de finală ale Cupei EHF masculine, în care țara noastră va fi reprezentată de trei echipe. Prima echipă românească extrasă a fost CSM Focșani, a cărei adversară va fi echipa islandeză Haukar, prima manșă în România. În turul precedent, islandezii au eliminat echipa cipriotă Parnassos Strovolou, după două victorii categorice, 25-14 și 37-25.
A urmat Minaur Baia Mare, căreia sorții i-au scos-o în cale pe Partizan Belgrad, primul joc în Serbia. Echipa sârbă s-a impus în turul 2 în fața echipei luxemburgheze HC Berchem, 33-22 și 30-31.
În fine, Potaissa Turda pare să aibă cel mai accesibil adversar, echipa ardeleană urmând să joace cu kosovarii de la KH Besa Famgas (foto), prima manșă în deplasare. În turul precedent, Besa Famgas a eliminat formația bosniacă Borac Banja Luka, 25-28 în deplasare și 29-22 acasă.
Prima manșă a 16-imilor va avea loc pe 27/28 noiembrie, returul fiind programat o săptămână mai târziu.
Foto: Facebook Federata e Hendbollit e Kosovës