Alexandra Badea: Voi profita de această șansă la maxim

După accidentarea Oanei Borș din partida de debut la mondiale, împotriva Iranului, colectivul tehnic a decis s-o cheme în Spania pe extrema rapidistă Alexandra Badea. Iată ce a declarat ultima sosită în tabăra tricolorelor la antrenamentul de marți dimineață.

E o mare provocare pentru mine această convocare, care a venit ca o surpriză. În primul rând vreau să spun că îmi pare rău pentru Oana, pentru ce i s-a întâmplat și voi profita de această șansă la maxim. După ce am primit telefonul prin care am fost chemată, am avut o teamă, dar apoi mi-am zis că înseamnă că e un semn și trebuie să mă pregătesc pentru asta. Fetele m-au primit foarte bine, cu brațele deschise, iar asta mă va ajuta să mă intregrez mai repede. Îmi doresc să facem un rezultat cât mai bun și să obținem un loc cât mai bun în clasament. Meciurile care urmează vor fi foarte puternice, cu o mare încărcătură emoțională și fizică, dar sunt sigură că ne vom mobiliza și vom obține un rezultat cât mai bun. Alexandra Badea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *