EXCLUSIV / Xavier Pascual: Eu cred în echipa noastră, va trebui să ne întoarcem cu un rezultat bun din Macedonia de Nord

Naționala masculină va disputa o dublă manșă cu Macedonia de Nord în prima rundă a fazei a doua a calificărilor pentru mondialele din 2023. Cele două naționale s-au întâlnit și acum patru ani în preliminariile campionatelor mondiale, macedonenii calificându-se atunci după ce au câștigat cu 32-24 la Skopje și au pierdut cu 25-26 la Cluj-Napoca. La acea vreme, Xavier Pascual era la primul său mandat de selecționer al României. Iată ce ne-a declarat tehnicianul spaniol despre dubla cu Macedonia de Nord care va avea loc în luna martie a acestui an.

Vor fi două meciuri grele pentru noi cu o echipă a Macedoniei de Nord care a fost eliminată de la campionatul european mai devreme decât m-aș fi așteptat. Au o echipă foarte bună, cu mulți jucători care evoluează în Champions League, dar noi trebuie să credem în șansa noastră. În precedentul meu mandat la echipa națională am jucat tot cu ei în preliminariile mondialelor din 2019 și au arătat că sunt mai buni. Atunci, am ratat calificarea deoarece am pierdut categoric prima manșă de la Skopje. Acum va trebui să ne întoarcem din Macedonia de Nord cu un rezultat bun iar pentru mine asta înseamnă să încercăm să câștigăm. Eu cred în echipa noastră, va trebui să muncim din greu, vom avea 10 zile pentru a pregăti cele două jocuri și vom vedea ce va fi. Cert este că nu ne va fi ușor, dar e normal, dacă vrem să mergem la mondiale trebuie să eliminăm două echipe foarte bune, iar noi trebuie să ne îndreptăm toată atenția către cele două partide cu Macedonia de Nord. Xavier Pascual

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *