Liga Zimbrilor / Victorii pentru Dinamo și Suceava, meciul de la Alexandria nu s-a jucat din cauza Covid

Etapa a 16-a din primul eșalon masculin ar fi trebuit să se încheie joi, 3 februarie, cu trei partide, însă una a fost amânată la cererea echipei CSM Alexandria. Echipa teleormăneană ar fi trebuit să joace acasă cu Steaua, dar are 6 sportivi și 2 membri ai staff-ului depistați pozitivi la testele Covid, iar cinci jucători au simptome de infectare.

UPDATE: meciul de la Alexandria va fi câștigat la masa verde de Steaua, dat fiind faptul că echipa gazdă a anunțat prea târziu situația existentă. Probabil că o decizie oficială va fi luată de Comisia Centrală de Disciplină în următoarea ședință. 

La Suceava, gazdele de la CSU au reușit a cincea victorie a sezonului în partida de pe teren propriu cu SCM Poli Timișoara. Sucevenii au condus în cea mai mare parte a timpului, au avut 4 goluri avans la pauză, bănățenii au reușit să se apropie la 21-23 în minutul 47, după care gazdele au marcat de 4 ori la rând și au avut un final de joc ușor. Cu această victorie, CSU Suceava a acumulat 15 puncte, urcând pe locul 9.

Campioana Dinamo a câștigat previzibil la Vaslui, însă handbaliștii pregătiți de Gabriel Armanu au oferit o replică destul de consistentă. Astfel, în prima repriză s-a mers cap la cap până în minutul 26, iar cu 7 minute înainte de final vasluienii se apropiaseră la un gol, 23-24. La Dinamo a revenit cu 5 goluri croatul Ante Kuduz, golgeterul partidei fiind ”internaționalul” gazdelor, Gabriel Cumpănici, cu 6 goluri marcate.

Etapa a 17-a se va disputa duminică și e foarte probabil ca meciul dintre Dinamo și CSM Alexandria, programat pentru sâmbătă, să fie amânat.

CSU SUCEAVA – SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA 31-26 (17-13) Arbitri: Marian Drăghici / Ionuț Drăguț

Suceava: Makaria, Grigoraș – Balazs 6, Stanciuc 5, Tîrzioru 5, Juverdianu 5, Kbilashvili 3, Lupu 2, Furak 1, Ștefan 1, Loic 1, Bologa 1, Dascălu 1, E. Szasz, Urdă. Antrenor: Petru Ghervan.

Timișoara: Tcaciuc, Szopka, Pal – Csog 7, Ignat 7, Cîmpan 3, Cristescu 3, A. Dedu 2, Fenici 1, Trif 1, Moldovan 1, Chira 1, Păiuș, Bote. Antrenor: Attila Horvath.

CSM VASLUI – DINAMO BUCUREȘTI 25-30 (11-16) Arbitri: Ionuț Ghiță / Sebastian Topliceanu

Vaslui: Petrila, Padasinau, Cioată – Cumpănici 6, Acatrinei 4, Hușanu 4, Soare 3, Amihăesi 2, Dragon 2, Krivokapic 2, Cîrchea 1, Chiratcu 1, Ionescu, Karamyshev, Ciurescu. Antrenor: Gabriel Armanu.

Dinamo: Ghedbane, Heidarirad – Ghionea 5, Kuduz 5, Shebib 5, Gurbindo 3, Humet 3, Bizău 3, Racoțea 2, Negru 2, Sorhaindo 1, Khairi 1, Militaru, Pascual, Popa. Antrenor: Xavier Pascual.

Foto: Daniel Vatamanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *