Victorie la limită pentru Buzău în Liga Europeană feminină
SCM Gloria Buzău e prima echipă românească ce intră în tururile preliminare ale Ligii Europene feminine. În prima manșă a turului 2 preliminar, lidera Ligii Florilor a jucat acasă și a învins-o greu pe vicecampioana Spaniei, scor 32-31 și va avea nevoie de o evoluție foarte bună în returul din orașul de pe malul Mediteranei pentru a se califica în turul 3. Oaspetele au fost cele care au controlat prima repriză, în care au condus în cea mai mare parte a timpului, apărarea buzoiană făcând față cu greu atacurilor rapide și pătrunderilor adversarelor. E adevărat că Gloria a oferit o replică pe măsură în atac, unde a avut un procentaj de reușită de 68% în repriza a doua, ceea ce a făcut ca buzoiencele să se desprindă la 27-23 în minutul 49. Din păcate, echipa lui Adrian Chiruț n-a capitalizat momentul favorabil, iar Malaga a revenit și a egalat la 30 în minutul 59. După ce a fost egalitate și la 31, Buzăul a obținut victoria datorită aruncării de la 7 metri transformate de Ana Maria Iuganu. Returul este programat la Malaga sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 19.00.
SCM GLORIA BUZĂU – COSTA DEL SOL MALAGA 32-31 (15-15) Arbitri: Premysl Fukala / Radek Mohyla (Cehia)
Buzău: Batinovic, Kelemen – Ilie 7, Iuganu 6, Ilyina 4, Harabagiu 4, Burlachenko 3, Blazevic 2, Czeczi 2, Vasileuskaya 2, Petrovic 2, Moroianu, Zamfirescu. Antrenor: Adrian Chiruț.
Malaga: Castellanos, Fernandez – S. Lopez 10, Arderius 7, Campigli 3, E. Lopez 3, Dos Santos 3, Pessoa 3, Cuadrado 1, Rojas 1, Bravo, Gutierrez, Sanchez, Azcune. Antrenor: Jesus Gallardo Romero.
Evoluția scorului: 1-3 (min. 6), 6-6 (min. 11), 10-12 (min. 19), 13-15 (min. 26), 15-15 (pauză), 17-16 (min. 35), 22-20 (min. 43), 27-23 (min. 49), 29-27 (min. 54), 30-30 (min. 59), 32-31 (final).
Aruncări de la 7 metri (transformate): 6 (4) – 4 (4).
Minute de eliminare: 8 – 12.
Foto: Facebook Gloria Buzău Handbal