Rapid obținut a opta victorie în Champions League

Campioana Ligii Florilor s-a impus duminică seara în partida cu campioana Turciei, Kastamonu, scor 28-22 și se menține în lupta pentru ocuparea unui loc care s-o califice direct în sferturile Champions League. În aceeași atmosferă electrizantă, Rapidul a câștigat fără mari probleme, chiar dacă s-a desprins decisiv abia în ultimul sfert de oră, având în Diana Ciucă un portar în zi de grație – 57% procentaj! Cu două etape înainte de finalul jocurilor din grupa B, Metz e lideră cu 21 de puncte, fiind urmată de trei echipe cu câte 18 puncte, Gyor, Esbjerg și Rapid. În runda următoare, pe 4 februarie, campioana României va juca la Metz.

RAPID BUCUREȘTI – KASTAMONU BELEDIYESI GSK 28-22 (15-13) Arbitri: Marina Duplii / Olena Pobedrina (Ucraina)

Rapid: Kapitanovic, Ciucă 1 gol – Polman 6, Buceschi 5, Badea 4, Korsos 3, Ostase 3, Fernandez 3, Espinola 2, Kanor 1, Perianu, Gutierrez, Hernandez, Janjusevic. Antrenor: Carlos Viver.

Kastamonu: Goker, Durdu – Chebbah 5, Da Silva 4, Jezic 4, Bohme 3, Caliskan 2, Mehmedovic 2, Akgun 1, Yilmaz 1, Sancak, Demircelen, Gokdemir. Antrenor: Claus Mogensen.

Foto: Emilia Nicolae.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *