România a surclasat Portugalia în calificările pentru mondiale

Naționala feminină și-a respectat blazonul și statutul de favorită, tranșând soarta calificării la mondiale încă din prima manșă a play-off-ului cu Portugalia, pe care a învins-o cu 35-20. Visele portugheze s-au dovedit deșarte în fața unei echipe române care a fost extrem de determinată și încurajată de o sală plină. Doar 10 minute a durat echilibrul pe tabela de marcaj, după care echipa noastră s-a desprins treptat și obținut cea mai categorică victorie din toate partidele play-off-ului pentru mondiale. Chiar dacă nu e cazul să facem nuntă după un succes confortabil în fața unui adversar modest, maniera în care fetele noastre s-au impus este remarcabilă și dătătoare de speranțe pentru turneul final de la sfârșitul anului. Returul este programat miercuri, 12 aprilie, de la ora 22.15, la Paredes.

Țin să felicit întreaga echipă pentru jocul prestat, atitudinea și unitatea grupului arătate pe toată durata partidei. Rezultatul final reflectă atmosfera foarte bună din cadrul echipei, modul profesionist în care toate jucătoarele s-au implicat în procesul de antrenament și dorința de a lua o opțiune importantă încă din prima manșă a dublei cu Portugalia în vederea calificării la Campionatul Mondial. Sunt mulțumit de exprimarea echipei pe faza de apărare, de randamentul portarilor și de golurile realizate pe atac rapid. De asemenea, faptul că toate jucătoarele și-au adus contribuția la acest rezultat pozitiv ne dă încredere în perspectivă. Dedicăm această victorie concludentă minunaților noștri suporteri, care au creat o atmosferă superbă. Mai avem un meci retur în care îmi doresc ca jucătoarele să intre la fel de concentrate, să facă un joc bun și să iasă sănătoase din teren. Florentin Pera – selecționer România

ROMÂNIA – PORTUGALIA 35-20 (19-12) Arbitri: Gianna Stella Merisi / Andrea Alejandra Pepe (Italia)

România: Șandru, Hosu, Dumanska – Grozav 7, Neagu 6, Dincă 6, Pintea 4, Buceschi 2, Laslo 2, Badea 2, Tănasie 2, Seraficeanu 2, Ostase 1, Bazaliu 1, Mițicuș, Bucur. Antrenor: Florentin Pera.

Portugalia: Gois, Ferreira, Ursu – Da Silva Lima 5, Rodrigues Sabino 3, Rodrigues 2, Sousa 2, Minciună 2, Unjanque 2, Marques 1, De Sousa 1, Resende 1, Figueiredo 1, Gouveia, Da Silva Pereira. Antrenor: Jose Antonio Silva.

Foto: Facebook Federação de Andebol de Portugal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *