Cupa Județului Buzău la minihandbal a ajuns la al patrulea turneu
Sâmbătă, 2 martie, a avut loc, în sala de sport din Glodeanu Sărat, cea de-a patra etapă a Cupei Judeţului Buzău la minihandbal, întrecere care reuneşte centrele zonale de iniţiere în handbal ale clubului HC Buzău 2012, respectiv Pătârlagele, Smeeni, Gălbinaşi, Berca, Glodeanu Sărat, Pârscov şi echipa de minihandbal a celor de la HC Junior BB. Peste 150 de copii s-au întâlnit la Glodeanu Sărat într-un cadru organizat şi competitiv. Proiectul continuă cu turneul al V-lea, care va avea loc în perioada 16 – 17 martie (Pârscov), care se va desfășura în sala de sport din Măgura.
Cupa Judeţului Buzău face parte dintr-un proiect inovativ şi unic al „Lupilor Buzăului”, desfăşurat cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău. Oficialii echipei de handbal masculin HC Buzău 2012, formaţie care evoluează în Liga Zimbrilor, primul eşalon valoric din ţară, sunt autorii unei premiere la nivel naţional, privitoare la iniţierea celor mai mici dintre noi în tainele handbalului. Cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, alături de primăriile comunităţilor gazdă, aceştia au înfiinţat şase centre judeţene de iniţiere în handbal. În cadrul acestora, cu sprijinul profesorilor de educaţie fizică şi sport, copiii din judeţ vor face primii paşi în handbal, urmând ca, în funcţie de evoluţia lor, aceştia să fie cooptaţi în loturile de copii şi juniori ale “Lupilor Buzăului”.
Centrele judeţene beneficiază de logistica necesară bunei desfăşurări a activităţii, asigurată de către HC Buzău 2012 cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău. Totodată, echipele formate în cadrul acestora se vor întâlni în cadrul unor competiţii cu rol de pregătire consolidată şi selecţie pentru grupele principale de copii şi juniori ale “Lupilor Buzăului”, întreceri care se vor desfăşura sub privirile conducerii şi staff-ului tehnic al clubului buzoian.
Coordonatorul proiectului este preşedintele clubului, Georgian Băducu, alături de Daniela Palcău, șefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău şi George Ciubotaru, inspector de specialitate în cadrul instituţiei anterior amintite. Demersului iniţiat de primii doi i s-a alăturat şi Asociaţia Judeţeană de Handbal Buzău.
Sursa: Facebook HC Buzău 2012