Primele patru clasate din Liga Florilor luptă la Brăila pentru Cupa României

Sâmbătă și duminică, în Sala Sporturilor din Brăila, va avea loc Final Four-ul Cupei României la handbal feminin, la care vor participa primele patru clasate din campionatul primului eșalon feminin. Semifinalele de sâmbătă (transmise de Pro Arena) se anunță incendiare: CSM București – Rapid (ora 12.30) și Gloria Bistrița-Năsăud – Dunărea Brăila (ora 15), cea de-a doua semifinală fiind primul dintre cele 3 dueluri din următoarele 3 săptămâni dintre cele două echipe. Iată câteva declarații de la conferința de presă premergătoare Final Four-ului.

Suntem fericiți să fim aici, meciul cu CSM București va fi unul tare și greu pentru noi, dar noi ne-am pregătit pentru a câștiga Cupa României. Sper că va fi un meci foarte frumos, iar competiția va fi una foarte frumoasă pentru spectatori. David Ginesta – antrenor Rapid 

 

Evident că ne bucurăm să fim la acest Final Four, care este cel mai echilibrat din ultimii ani. Noi avem două obiective mari puse în joc pentru acest final de sezon, iar primul dintre ele este Cupa României, așa că suntem foarte bine ancorați în dorința de a câștiga acest trofeu. Ne așteaptă un meci foarte greu și foarte echilibrat, așa cum sunt toate meciurile împotriva Rapidului și tot ce-mi doresc este ca cel mai bun să câștige. Adrian Vasile – antrenor CSM București 

 

Faptul că am ajuns în această fază a competiției ne responsabilizează și ne dorim să jucăm un handbal bun. Ne așteaptă un meci extrem de dificil pe terenul Dunării Brăila, care pornește cu prima șansă, având suportul publicului și terenul propriu, însă cred că echipa noastră are capacitatea de a obține un rezultat pozitiv. Vom face tot ce ține de noi, vom juca cu toate resursele pentru a obține maximum din această competiție. Florentin Pera – antrenor Gloria Bistrița-Năsăud 

 

Suntem bucuroși că am ajuns în acest punct și, fără lipsă de modestie, la acest Final Four sunt cele mai bune echipe din România. Doresc succes celor patru echipe și să facem din handbal un eveniment deosebit, având în vedere jucătoarele care vor evolua la acest Final Four. Ionel Radu – director tehnic Dunărea Brăila

Foto: Facebook FRH.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *