Liga Zimbrilor / Vicecampioana câștigă greu cu CSM Vaslui
Cel de-al treilea meci al etapei a șaptea din campionatul primului eșalon masculin s-a disputat vineri seara la Constanța, unde vicecampioana s-a întrebuințat serios pentru a lua toate punctele în fața celor de la CSM Vaslui. Constănțenii au condus pe toată durata partidei, diferența maximă fiind de 6 goluri în debutul reprizei secunde, însă oaspeții au revenit puțin câte puțin până la minus 1 în minutul 55. În ultimul minut, la 32-31 pentru Constanța, Dani Vasile a intervenit salvator în fața lui Amihăesi, după care dobrogenii au mai înscris o dată la ultimul atac.
La final, George Buricea s-a îndreptat amenințător către arbitrii Murariu și Tabacariu, fiind însă împiedicat să ajungă la aceștia, „operațiune” în care s-a implicat și observatorul Adrian Barbu.
Sâmbătă, 12 octombrie, sunt programate partidele: SCM Poli Timișoara – CSM Făgăraș (ora 17), CSM Bacău – CSM Odorheiu Secuiesc (ora 18) și CSM Focșani – CSM București (ora 18.30).
CSM CONSTANȚA – CSM VASLUI 33-31 (19-14) Arbitri: Murariu / Tabacariu
Constanța: Vasile, Rusu – Drăgan 10 (3 din 7m), Nistor 6, Aliokhin 6, Buzle 3, Andrei 3, Chikovani 3, Szasz 1, Komogorov 1, Ilie, Căbuț, Nikolic, Mouriño, Ungureanu, Ștefan. Antrenor: George Buricea.
Vaslui: Țenghea, Cioată – Acatrinei 7 (1 din 7m), Aungurenci 5, Hamzic 4, Yashchanka 3 (2 din 7m), Hușanu 3, Popa 2, Vucicevic 2, Ionescu 1, Szoke 1, Pavel 1, Amihăesi 1, Gal 1, Ungureanu. Antrenor: Gabriel Armanu.
Foto: Facebook CSM Constanța Handbal.