Marta Batinovic: Îmi doresc să mergem în Main Round împreună cu România
Cu o zi înainte de meciul Muntenegru – România, de la campionatul european feminin, am stat de vorbă cu două dintre adversarele noastre care evoluează în Liga Florilor. Vă prezentăm mai întâi interviul cu portărița Marta Batinovic.
Reporter: Cum crezi că va fi meciul de duminică?
Marta Batinovic: Va fi greu, chiar dacă România e o echipă tânără, vor lipsi jucătoare ca Neagu, Pintea și alte jucătoare cu experiență. Sunt tinere, vor să lupte, să arate ce pot și au un antrenor bun. Așadar, va fi greu, dar cred că Muntenegru va câștiga.
Rep.: Faptul că toată lumea se așteaptă să câștigați, că sunteți favorite, e o presiune în plus pentru voi?
M.B.: Nu știu, dar nu mi se pare că am avea presiune, fiindcă suntem un grup compact, unit, avem o apărare foarte bună și luptăm mult. Nu e presiune, știm ce avem de făcut, știm că și echipa României se va lupta, deci va fi un meci greu. Eu vreau să urez baftă tuturor, iar jocul să se desfășoare într-o atmosferă de sportivitate, mai ales că am prieteni mulți în România, unde joc de 6 ani.
Rep: Așadar, crezi că apărarea va fi principala voastră armă mâine?
M.B.: Nu doar mâine, ci pe toată durata acestui turneu, așa cum a fost și în trecut. Toată lumea știe asta, nu e ca și cum am surprinde pe cineva cu asta. Totuși, nu e totul despre apărare, va trebui să și înscriem goluri.
Rep.: În final, riști să dai un pronostic despre cine se califică în Main Round din grupa voastră?
M.B.: Sper și chiar îmi doresc să mergem noi și România, mai ales că am câștigat primele meciuri.